Un „copil de aur” sunt cuvintele cu care diriginta Mariei Irina Lazăr, singurul elev al unei unități de învățământ din Târgoviște care a obținut media 10 la Evaluare (înainte de contestații), o descrie pe aceasta. Mariei Irina Lazăr a urmat cursurile Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu.
„Succesul este suma unor eforturi mici făcute zi de zi!, potrivit autorului R. Collier, însă, în ceea ce o privește pe Irina Lazăr, definiția nu se potrivește în totalitate, fiindcă ea a tratat școala nu ca pe un efort mic, ci ca pe un examen în fiecare zi din cei patru ani petrecuți în cadrul Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu. Astfel, nu numai că a absolvit cei patru ani cu media generală 10,00, dar în clasele a-VI -a, a-VII- a si a -VIII-a nici măcar o notă de 9 nu a înregistrat, fie ea la teste sau în ascultare.
Seriozitatea, interesul, ambiția și motivația, dublate de un comportament ireproșabil și o atitudine delicată și modestă au contribuit într-o mare măsură la obținerea acestui rezultat.
Aș îndrăzni să adaug că și instituția educațională, cu tot ce reprezintă aceasta: colectivul profesoral, colectivul clasei, mediul de studiu își pun amprenta în formarea caracterului fiecărui elev. Irina a făcut parte dintr-o clasă de top, dar ea a reușit să marcheze un vârf. În calitate de dirigintă, eu o numesc pe Irina un copil de aur, pentru că într-o astfel de competiție, ea a reușit să ia medalia de aur.” a transmis Mădălina Marcu, diriginta Mariei.