Vă mai aduceți aminte de vacanța de vară? Practic 10+ săptămâni de pauză de la școală, lecții, colegi, dascăli. Studiile arată că o vacanță atât de lungă poate duce la “summer slide/summer learning loss/summer brain drain” – adică pierderea anumitor cunoștințe pe perioada verii, și în consecință o readaptare mai dificilă în toamnă. Pentru a evita acest fenomen, multe țări europene organizează școli de vară. Acestea includ activități pe perioada verii care de obicei sunt mai relaxate decât cursurile de la școală, dar care au beneficiul de a menține un ritm constant al învățării și dezvoltării pe perioada verii.
”Asociația Școlilor de Vară din America” a elaborat un studiu privind beneficiile școlilor de vară pentru copii și părinți. 96% din copii au spus că școala de vară i-a ajutat să lege noi prietenii, 70% din părinți au spus că în urma școlii de vară, copiii sunt mai încrezători în forțele proprii. Școala de vară este o oportunitate de a explora activități și interese noi, pe care copiii poate că nu au ocazia să le descopere în timpul anului școlar, având în vedere volumul mare de teme și de cerințe academice.
Pornind de la aceste premise, Școala Dariana anunță organizarea la Târgoviște a programului Dariana English Summer School cu începere din 17 iunie până pe 13 septembrie, ediția I, destinată elevilor din învățământul primar și gimnazial. Programul va fi organizat de luni până vineri, între orele 8:30 la 16:30, ca o activitate unică de dezvoltare personală, o experiență multidisciplinară coordonată de cadre didactice profesioniste din colegiile naționale și de voluntari americani.
Sunt încurajaţi să se înscrie elevii din toate instituțiile de învățământ dâmbovițene iar înscrierile se fac online, pe pagina web a proiectului până la data de 1 iunie 2019, la adresa https://forms.gle/CivpAhnPBZrz4pyR6. Participarea unui copil la Dariana English Summer School se poate face pentru o săptămână, două săptămâni sau chiar o lună, în funcție de programul și opțiunea părinților. Pentru elevii cu rezultate deosebite, proveniți din medii sociale dezavantajate, organizatorii anunță acordarea a trei burse. Selecţia acestora va fi competitivă şi va ţine cont de performanţele academice, implicarea în activităţi extra-curriculare, perseverenţa şi motivaţia fiecărui candidat.
Întreaga activitate își propune să răspundă la câteva întrebări esențiale pentru dezvoltarea copiilor, de la înțelegerea mediului înconjurător, la trasarea de responsabilități și intensificarea comunicării și a relațiilor sociale între copii, între copii și adulți:
- Când, cum și de ce se întâmplă?
- Cum exprimăm ceea ce simțim?
- Cum reușim să căpătăm încredere în forțele noastre?
În două zile pe săptămână toate activitățile vor fi susținute doar în limba engleză, cu profesori experimentați. Copiii vor desfășura proiecte integrate, vor petrece timp în aer liber, explorând natura și vor pune în scenă o piesă de teatru din dramaturgia universală. Școala va avea și o mascotă în această perioadă: un peștișor auriu. Copiii vor lua peștișorul acasă cu rândul și vor primi sfaturi despre cum să-l îngrijească, asumându-și în felul acesta o responsabilitate importantă pentru profilul său emoțional.
O altă coordonată a activității noastre va surprinde relațiile armonioase cu ”parents community”. Astfel, fiecare părinte va fi invitat la școală pentru a descrie activitatea sa la locul de muncă. Copiii vor descoperi tainele diferitelor profesii și vor putea pune întrebări într-un mediu prietenos, ceea ce le va permite să înțeleagă mai bine lumea în care trăim și profesiile pe care le-ar putea urma în viață.
Ora | Activitate |
8:30-9:00
|
Primirea copiilor |
9:00-09:30 | Timp în cerc și exerciții de învigorare. Discuții despre starea emoțională. |
09:30-10:30 | Timp de povești, ora de lectură. Comentarea textului, exersarea unui discurs public, arta oratoriei. |
10:30-11:00
|
Mini-lecții: Limbă și comunicare; Matematică și științe; Om și societate; Arte și tehnologii (alternativ). |
11:00-12:00
|
Activități în aer liber: plimbări în natură, expediție arheologică, vizite la muzeu și la grădina zoologică, vizite la centrul de echitație, excursii virtuale, jocuri de mișcare. |
12:00-13:00 | Prânz |
13:00-14:00 | Activități în aer liber: vizite în comunitate (parcul Chindia, Primărie, muzee, biserică, bibliotecă), activitate în serele de flori. Alimentaţie şi igienă – alimente sănătoase/nesănătoase. Gătit si snack. |
14:00 – 16:00
|
Proiecte integrate: robotică, reciclare creativă, disecție plante, origami, împletire brățări ale prieteniei, pictat tricouri, artă cu nisip colorat, jurnal de vară. |
16:00 – 16.30 | Karaoke, teatru. Evaluarea activităților/premierea copiilor. |
Dariana English Summer School este creată pentru copiii care își doresc să lege prietenii pe perioada verii, să învețe lucruri noi într-un mediu intensiv în limba engleză sau să recupereze anumite cunoștințe academice pentru a putea începe în forță noul an școlar. Activitățile vor fi organizate de profesorii Școlii Dariana și de voluntarii acesteia. Pentru mai multe detalii și înscrieri, ne puteți contacta la numerele de telefon: 0721566707.
Manager Școala Dariana,
Daria Istrate