Astăzi vă propun câteva tristeți, dintr-un interviu acordat de curând de NEAGU DJUVARA, acest aristocrat și înțelept pe care noi, românii, nu prea știm să-l ascultăm așa cum se cuvine. Din păcate, spune el, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. Urmașii noștri vor supraviețui, peste câteva generații, în rezervații. Ce mă îngrijorează pe mine? se întreabă el. Este faptul că am intrat deja într-un nou Ev Mediu, adică moare definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur… Probabil că, doar într-o sută de ani, indo-europenii se vor sinucide definitiv. Adică nu mai fac copii și nu mai au nicio ambiție. Noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin să-l umple. Tinerii nu prea știu ce este idealul european, nu înțeleg ce poate să fie o Europă unită. Când ai avut atâta splendoare de creativitate, în știință și artă, precum și putere economică și politică, trebuie să plătești prin dispariție. Noi, europenii, mai adaugă NEAGU DJUVARA, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare, fără să întreprindem nimic. Așa încât, ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor! Cuvintele mele? Vocea mea, astăzi, trebuie să tacă… Rămâne doar ecoul înțeleptului, atacat de aroma unor manele violente, care se întinde peste tot, acoperă munții, dealurile și toate formele de relief ale patriei noastre. Mândră, dragă, ca o mamă bună pentru copiii ei subdezvoltați…