Judeţul Dâmboviţa ar mai avea nevoie de 28 de microbuze pentru extinderea transportului elevilor la şcoli şi rezolvarea problemelor de uzură, acest necesar fiind transmis Ministerului Educaţiei de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa. Nu se ştie, însă, câte dintre cereri vor fi soluţionate de Ministerul Educaţiei, care a anunţat la începutul acestui an că vor fi achiziţionate 600 de microbuze şcolare în ţară.
Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, localităţile care au solicitat astfel de microbuze sunt: Bucşani, Ocniţa, Răscăeţi, Mătăsaru, Tărtăşeşti, Bezdead, Braniştea Dragomireşti, Vişina, Cornăţelu, Nucet, Vişineşti, Mogoşani, Răzvad, Vârfuri, Runcu, Pietroşiţa, Cândeşti, Buciumeni, IL Caragiale şi Pucioasa (pentru elevii din Glodeni Vale, Miculeşti, Şerbăneşti).
La momentul acesta, în judeţ sunt 91 de microbuze şcolare, folosite pentru transportul elevilor în 73 de localităţi.
Cu prilejul începutului de an şcolar, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că anul acesta se vor achiziţiona 600 de microbuze şcolare, deşi necesarul ar fi mai mare.
Potrivit ministrului educaţiei, calculele din teritoriu au arătat că ar fi nevoie de 600 până la 900 de microbuze şcolare pentru elevii care fac naveta. Banii pentru aceste achiziţii, circa 76 de milioane lei, care ar ajunge pentru 600 de maşini, vor fi alocaţi de la bugetul de stat, în prezent având loc procedurile în vederea organizării licitaţiei.
Anul trecut ministerul a cumpărat 186 de microbuze şi Dâmboviţa numărându-se printre judeţele beneficiare.
Ministrul educaţiei a mai declarat că, dacă până acum microbuzele erau fie la şcoală, fie la primărie, de-acum înainte ele „vor fi gestionate de autorităţile locale”, pentru „a şti foarte clar cine are responsabilitatea gestionării acestor microbuze”, a spus Pricopie.