kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Târgoviște a găzduit întâlnirea reprezentaților fundațiilor, asociațiilor și unităților de învățământ particular din regiune

COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 24.05.2018 la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” Târgoviște a avut loc întâlnirea reprezentanților fundațiilor, asociațiilor și unităților de învățământ particular din Regiunea Sud (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița) invitați de Uniunea Națională pentru Dezvoltarea Învățământului Preuniversitar Particular din Romania, la care au participat inspectorul școlar general adjunct Gabriela Istrate, inspectorul școlar pentru învățământ particular Valentin Stancu din partea I.S.J. Dambovita, precum și inspectorii școlari cu atribuții în domeniul învățământului particular din cele 7 județe.

Profesorul Ion Nănuți, președinte fondator al Fundației Gheorghe Țițeica din Drobeta Turnu-Severin și vicepreședinte al U.N.D.I.P.P.R. anunță Hotărârea Consiliului Director al Uniunii, prin care a fost desemnat ca Președinte pentru o perioadă de 5 ani începând cu data de 24.05.2018, domnul prof. dr. Viorel Enea, membru fondator al Uniunii din anul 2000.

Scopul consfătuirii a fost cunoașterea preocupărilor Uniunii Naționale pentru Dezvoltarea Învățământului Preuniversitar Particular din Romania și a problemelor cu care se confruntă învățământul particular. De asemenea, s-au punctat principalele obiective din Strategia de dezvoltare a Uniunii care preocupă Consiliul Director. Participanții au prezentat problematica perioadei actuale și propunerile pentru îmbunătățirea legislației.

Întâlnirea s-a desfășurat la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Târgoviște, unitate de învățământ particular de prestigiu datorită succeselor obținute ca efect al preocupării echipei de cadre didactice coordonat de doamna director, profesor Ana Stoica.

În concluzie, Consiliul Director al Uniunii a hotărât inițierea unui proiect privind „Comunicarea și dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar particular”.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media