kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Școala „Grigore Rădulescu” Bezdead, în straie de sărbătoare (FOTO)

La Școala „Grigore Rădulescu” Bezdead a fost ieri sărbătoare. Pentru prima dată de la înființare, instituția de învățământ și-a serbat ziua școlii, a numelui pe care l-a primit în anul 2001, „Grigore Rădulescu”. Și pentru că pe 30 ianuarie se sărbătoresc sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, ziua școlii din Bezdead va fi sărbătorită pe 30 ianuarie, în fiecare an.

La evenimentul de astăzi, au participat, alături de elevi și profesori, foști dascăli ai școlii, primarul și viceprimarul din localitate, inspectorul școlar Elena Mosor, care a povestit cu emoție că primul post pe care l-a ocupat în învățământ a fost la Grădinița din Bezdead. Inspectorul a felicitat atât cadrele didactice, cât și elevii pentru momentele prezentate și pentru munca depusă de-a lungul timpului.

Și primărița din localitate, Teodora Anghelescu, și-a amintit cu emoție de momentele în care era la catedră, la Școala din Măgura, dar și de regretata sa mamă, fost cadru didactic iubit și respectat la Școala „Grigore Rădulescu” Bezdead. De altfel, în amintirea  foștilor dascăli ai școlii, trecuți în neființă, preotul din localitate a ținut o slujbă de pomenire.

Teodora Anghelescu și viceprimarul Ion Cojanu i-au asigurat pe profesori și elevi că vor avea în continuare tot sprijinul administrației locale.

Fost profesor de istorie și fost director al școlii, Paul Nenciu, a prezentat o parte dintre volumele sale de poezii, donând câteva exemplare și bibliotecii școlii, după carea  ținut să facă un scurt istoric al numelui școlii, pe care aceasta l-a adoptat, prin hotărârea Consiliului Județean, la 7 martie 2011.

Numit învățător în 1883 la școala Bezdead, învățătorul Grigore Rădulescu, vreme de 44 de ani, și-a dovedit din plin calitățile pedagogice  și calitățile de luptător pentru reformarea învățământului. A fost la originea unor realizări importante în plan metodic, practic și organizatoric….Pentru multiplele merite, a fost decorat de regele Carol I, la propunerea ministrului Spiru Haret.

După foarte multe momente frumoase prezentate de elevii școlii, coordonați cu grijă de cadrele didactice, directorul școlii, Elena Bănescu, le-a înmânat diplome de onoare tuturor foștilor dascăli prezenți la eveniment, primarului, viceprimarului și inspectorului școlar Elena Mosor, cărora le-a mulțumit pentru prezența la un program pregătit special pentru o zi importantă din viața întregii comunități.

 DSC_0594_800x533 DSC_0595_800x533 DSC_0605_800x533 DSC_0606_800x533 DSC_0607_800x533 DSC_0608_800x533 DSC_0609_800x533 DSC_0610_800x533 DSC_0613_800x533 DSC_0614_800x533 DSC_0625_800x533 DSC_0630_800x533 DSC_0631_800x533 DSC_0632_800x533 DSC_0633_800x533 DSC_0634_800x533 DSC_0636_800x533 DSC_0637_800x533 DSC_0638_800x533 DSC_0639_800x533 DSC_0640_800x533 DSC_0641_800x533 DSC_0645_800x533 DSC_0646_800x533 DSC_0647_800x533 DSC_0648_800x533 DSC_0649_800x533 DSC_0651_800x533 DSC_0653_800x533 DSC_0654_800x533 DSC_0656_800x533 DSC_0657_800x533 DSC_0659_800x533 DSC_0660_800x533 DSC_0661_800x533 DSC_0663_800x533 DSC_0668_800x533 DSC_0672_800x533 DSC_0673_800x533 DSC_0675_800x533 DSC_0677_800x533 DSC_0678_800x533 DSC_0680_800x533 DSC_0681_800x533 DSC_0683_800x533 DSC_0684_800x533 DSC_0686_800x533 DSC_0687_800x533 DSC_0690_800x533 DSC_0692_800x533 DSC_0693_800x533 DSC_0694_800x533 DSC_0695_800x533 DSC_0699_800x533 DSC_0704_800x533 DSC_0706_800x533 DSC_0707_800x533 DSC_0710_800x533 DSC_0712_800x533 DSC_0716_800x533 DSC_0719_800x533 DSC_0720_800x533 DSC_0721_800x533 DSC_0722_800x533 DSC_0723_800x533 DSC_0724_800x533 DSC_0725_800x533 DSC_0726_800x533 DSC_0727_800x533 DSC_0728_800x533 DSC_0729_800x533 DSC_0730_800x533 DSC_0731_800x533 DSC_0732_800x533 DSC_0733_800x533 DSC_0734_800x533 DSC_0735_800x533 DSC_0736_800x533 DSC_0737_800x533 DSC_0739_800x533 DSC_0740_800x533 DSC_0741_800x533 DSC_0742_800x533 DSC_0743_800x533 DSC_0744_800x533 DSC_0745_800x533 DSC_0746_800x533 DSC_0747_800x533 DSC_0748_800x533 DSC_0750_800x533 DSC_0751_800x533 DSC_0753_800x533 DSC_0754_800x533 DSC_0759_800x533 DSC_0760_800x533 DSC_0761_800x533 DSC_0764_800x533 DSC_0780_800x533 DSC_0782_800x533

 

 

 

 

 

YouTube player
YouTube player
YouTube player
YouTube player

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media