kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

FOTO Școala Coresi din Târgoviște își păstrează statutul de Eco-Școală

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG) a apreciat eforturile depuse de conducerea și corpul profesoral al Școlii Gimnaziale Coresi din Târgoviște în derularea Programului Eco-Schools în ceea ce privește educația pentru mediu și a evaluat instituția de învățământ ca Eco-Școală.

„Suntem încredințați că rămânerea unității dvs. școlare în rândul școlilor ECO va conduce la un real progres în educația primită de copii. Continuarea programului ar putea antrena comunitatea școlară în alte acțiuni benefice pentru schimbarea atitudinii față de mediul înconjurator, care este afectat de multe probleme. Vă așteptăm la Seminarul Național CCDG din aceasta toamnă (5 octombrie 2024), pentru a împărtăși împreună cu toți participanții valorile programelor de educație pentru mediu și pentru a ridica însemnele programului dedicate unității dvs” au transmis reprezentații CCDG.
Școala Coresi a desfășurat recent Parada Verzilor, eveniment de tradiție ajuns la a XVIII-a ediție, prin care elevii școlii sunt implicați într-o amplă acțiune de educație ecologică. Îmbrăcați în verde, cu afișe și sloganuri pentru protecția mediului, elevii însoțiți de cadre didactice mărșăluiesc în fiecare vară până în centrul municipiului, încercând să sensibilizeze comunitatea asupra implicării în rezolvării problemelor de mediu. „În urmă cu 18 ani porneam de la un vechi adevăr : « Pământul nu aparţine omului, ci, dimpotrivă omul aparţine pământului», adevăr pe care ne-am propus să-l transmitem elevilor noștri. Pentru noi, eco-educaţia reprezintă o provocare şi de aceea am inițiat un proiect în care activităţile teoretice de educaţie ecologică să fie îmbinate cu activităţile practice, respectând cele trei abordări principale: educaţia despre mediu, educaţia în mediu, educaţia pentru mediu. Elevi, profesori, părinți au dovedit încă o dată că educația este mai mult decât pregătirea pentru viață, este viața însăși! Și pentru că aproape nimic nu poți construi singur, mulțumim pentru sprijin Primăriei Municipiului Târgoviște, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița- Serviciul Rutier, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmbovița! Mulțumesc colegilor mei pentru implicare constantă, efort și dragoste puse în slujba copiilor!” este mesajul prof. Georgeta Gogeanu, directorul instituției.
coresi verde 1 coresi verde 2 coresi verde 3
coresi eco 6
coresi eco 5 coresi verde 4
 coresi eco 1 coresi eco 3 coresi eco 4
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media