kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Să mâncăm sănătos pentru a ne simți bine! este îndemnul Comisiei Europene

Comisia Europeană a publicat o propunere de reunire într-un cadru comun a două programe destinate școlilor care au fost până în prezent separate, respectiv Programul de încurajare a consumului de fructe în școli și Programul de distribuire a laptelui în școli. În contextul scăderii consumului acestor produse de către copii, obiectivul este de a aborda într-un mod mai eficace alimentația deficientă, de a consolida elementele educative ale programelor și de a contribui la lupta împotriva obezității. Sub deviza „Să mâncăm sănătos pentru a ne simți bine”, acest program consolidat, conceput după modelul „de la fermă la școală”, va pune accent pe măsurile educative menite să îi sensibilizeze mai mult pe copii în legătură cu obiceiurile alimentare sănătoase, cu gama de produse agricole disponibile, precum și cu aspectele privind durabilitatea, mediul și deșeurile alimentare.

Noul program va funcționa în baza unui cadru juridic și financiar comun, care va permite îmbunătățirea și simplificarea cerințelor administrative ale celor două programe existente. Existența acestui cadru unic va reduce sarcinile de gestionare și de organizare ale autorităților naționale, ale școlilor și ale furnizorilor și va spori eficiența programului. Participarea la sistem va fi facultativă pentru statele membre, care vor avea, de asemenea, posibilitatea de a alege produsele pe care doresc să le distribuie.

Conform prevederilor din acordul de anul trecut privind viitoarele cheltuieli ale UE, noul program, odată aprobat, va dispune de un buget de 230 de milioane de euro pentru fiecare an școlar (150 de milioane de euro pentru fructe și legume și 80 de milioane de euro pentru lapte.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media