Conducerea Universităţii „Valahia” din Târgovişte recunoaşte drepturile revedincate de sindicatul universităţii şi asigură că relaţiile sunt foarte bune. „Nu există un conflict între universitate şi sindicat. Suntem singura universitate din ţară care anul trecut, în luna decembrie, am dat bonuri de masă. Suntem singura universitate din ţară care am dat din doi ani din urmă ajutoarele pentru înmormântări. Suntem una dintre puţinele universităţi din ţară care avem o scară de bloc pentru personalul din universitate. Noi colaborăm foarte bine cu sindicatul. Acum este o situaţie în care dânşii îşi apără anumite drepturi şi noi suntem de acord cu acest lucru. Trebuie să găsim în schimb soluţii soluţii de rezolvare”, a declarat rectorul Călin Oros.
Plata drepturilor salariale pe 2012 se va face eşalonat, fie din fondurile proprii ale universităţii, fie de la ministerul educaţiei, fie din fonduri comune. „Universitatea a încheiat anul 2012 cu zero datorii şi chiar avem un profit, dacă putem spune aşa, diferenţa între venituri şi chetuieli fiind de 27 de milioane de lei, din care în conturile universităţii pe venituri proprii la sfârşitul anul trecut a rămas 1,2 milioane de lei, ceea ce asigură o stabilitate confortabilă. Universitatea nu se găseşte şi nu se va găsi în următoarea perioadă de timp într-o situaţie de instabilitate”, dă asigurări rectorul Călin Oros.
Universitatea „Valahia” din Târgovişte s-a înfiinţat acum 20 de ani şi a înregistrat peste 32.000 de absolvenţi. Se află pe locul 45/90 în topul universităţilor româneşti, iar la capitolul cercetare ştiinţifică s-a situat între primele 20 de instituţii de învăţământ superior din ţară.