România și alte 16 state membre (Austria, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovenia, Spania și Suedia) au primit joi, 19 iulie, scrisori de punere în întârziere deoarece nu au comunicat normele din legislația națională care transpun în întregime Directiva privind condițiile de intrare, ședere și mobilitate în interiorul UE a resortisanților țărilor terțe în scop de cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au-pair (Directiva 2016/801).
Termenul până la care statele membre trebuiau să își alinieze legislația la directiva menționată și să informeze în acest sens Comisia a fost 23 mai 2018. Statele membre dispun acum de două luni pentru a transpune integral directiva în legislația națională, în caz contrar, Comisia putând să ia în considerare trimiterea de avize motivate.