ortooxacell kiss2022.gif Flax

Proiectul, “Parc pentru toți”, implementat de Clubul IMPACT – Imbatabilii, Picior de Munte, premiat la Gala Națională EduManager

Voluntariatul a devenit în ultima vreme tot mai promovat și adoptat de către cei care vor să schimbe ceva și nu doar să critice. În județul Dâmbovița, satul Picior de Munte, un grup de elevi, coordonat de două profesoare inimoase s-au hotărât să contribuie la schimbarea localității lor, în mod voluntar, astfel luând viață Clubul Impact-Imbatabilii, un proiect al cărui succes a fost recunoscut și premiat la nivel național.

Acest club a fost înființat în octombrie 2016, în cadrul unui program al Fundației “Noi orizonturi” , iar activitățile de învățare și proiectele desfășurate sunt coordonate și facilitate de prof. înv. primar Liliana-Daniela CHIVULESCU și prof. înv. primar Iuliana TUDOR, în calitate de lideri seniori ai clubului.

Anul 2017, primul an de existență și funcționare a Clubului IMPACT – Imbatabilii, Picior de Munte, a fost un an plin cu evenimente importante.

Programele educaționale marca “Noi orizonturi” au fost gândite să îi ajute pe tineri să se dezvolte emoțional și pentru viață, indiferent de profesia pe care și-o vor alege ca adult. Metoda pe care o promovează – învățarea prin experiență – metodă pe care noi, liderii seniori ai Clubului IMPACT o folosim și în activitățile didactice, curriculare, îi determină să FACĂ lucruri, să-și pună ideile și planurile în practică, nu doar să asimileze noțiuni teoretice ori să simuleze acțiuni. Proiectele de serviciu în folosul comunității îi provoacă să privească în jur, să identifice probleme și să găsească, singuri, căi de rezolvare a lor. Se încurcă, greșesc, se mai ceartă, dar în final, trag linie și recunosc ce au învățat. Iar data viitoare o iau de la capăt, mai puternici. Ajung astfel tineri care se simt responsabili pentru comunitatea în care trăiesc. Capabili de a-şi argumenta punctele de vedere şi de a lua decizii în favoarea celor din jur, pregătiţi să îşi asume un rol activ, cu încredere în forţele proprii, încrezători că împreună pot produce schimbare, conştienţi de procesul de dezvoltare personală prin care trec, tinerii ajung să înţeleagă voluntariatul ca pe o resursă; îi percep miza pe termen lung, inclusiv în ceea ce priveşte provocările vieţii profesionale.-prof. înv. primar Liliana Chivulescu

Coordonatoarele acestui club spun că programele IMPACT și “Școli conectate la comunitate” i-au determinat pe membrii să devină parteneri ai Fundației și să își susțină proiectele, bazându-ne pe un set de parteneriate între instituția școlară, părinți și alte entități din comunitate.

Proiectul “Parc pentru toți”, derulat în perioada martie-mai 2017, a fost primul proiect important pe care l-au derulat. Entuziasmul cu care au pornit la drum a fost cea mai mare provocare: visau să facem un parc cu de toate, ca în marile orașe. Și-au dat seama că resursele sunt limitate, chiar mici, din punct de vedere material și fizic. De aceea, și-au formulat obiective mai realiste, mai abordabile.

În urma discuțiilor purtate cu reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliul local, materialele și lucrările de reparare ar fi trebuit să fie asigurate de către aceștia. Promisiunea nu a fost onorată, iar banii pe care îi aveau nu erau suficienți, deci au fost nevoiți să facă o acțiune mai susținută de strângere de fonduri, să cumpere materialele necesare și să găsească meșteri care să îi ajute cu reparațiile.

O altă provocare au reprezentat-o condițiile meteo, din cauza cărora riscau să nu respecte termenele pe care și le-au propus. De aceea, au lucrat în zilele în care vremea le-a permis, chiar și duminica.

Ce ar fi putut să fie realizat mai bine ?

Reprezentanții clubului spun că o mai bună comunicare cu membrii comunității poate i-ar fi ajutat  să obțină mai multă implicare și mai mult sprijin din partea lor.

 

Ce au învățat:

Membrii grupului au acumulat cunoştinţe despre prelucrarea și protejarea lemnului expus condițiilor meteo, despre instituțiile autorității locale; despre regulile comunicării și relaționării eficiente

De asemenea, și-au educat îndrăzneala, perseverența, inteligența socială, valori precum curajul, omenia, cumpătarea și au dezvoltat abilități cum sunt munca în echipă, autoreglarea, comunicarea, abilități manuale (prelucrare a lemnului, curățare, vopsire).

Munca Imbatabililor a fost recunoscută și premiată la nivel național.

            Cea mai mare bucurie a fost faptul că proiectul nostru, “Parc pentru toți”, a fost apreciat și premiat la Gala Națională EduManager, la categoria “Proiecte semnificative de voluntariat în educație”. Diploma am primit-o noi, liderii seniori care am participat la Gală, dar ea aparține tuturor elevilor, tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat pe parcursul activităților din proiect.

            Încheiem anul 2017 având în derulare un alt proiect care a obținut finanțare de la Fundația “Noi orizonturi”, al cărui scop este să-i ajutăm pe colegii cu dificultăți de adaptare școlară să se integreze și să-și continue studiile.-prof. înv. primar Liliana Chivulescu

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media