kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Proiectul „Natură și aventură” a ajuns la final

Proiectul „NATURĂ ŞI AVENTURĂ”, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – C.L. „Naparis”, a reunit pe cărările Bucegilor un număr de 50 de tineri, proveniţi din mai multe județe ale țării, tineri dornici de a participa la activităţi de educație nonformală în mijlocul naturii.

Prima zi, luni 26 august 2019, a debutat cu împărțirea participanților pe echipe și cu o ușoară drumeție, de acomodare, până în Cheile Tătarului, pentru a vederea atât forme de exocarst, cât și de endocarst (antropic – un tunel săpat în anii ’60 pentru a testa omogenitatea / compactitatea rocilor în vederea construirii unui baraj chiar în această zonă).

Ziua a doua, aleasă și în funcție de prognoza meteo (ușor noros, dar fără ploaie), a fost dedicată unei drumeții mai lungi pe traseul Padina – Gură de Rai – telecabina Peștera – Piciorul Babelor – monumentele naturale Babele și Sfinxul și Monumentul Eroilor din șaua Caraimanului. Revenirea a fost făcută fie pe același traseu, fie pe “Drumul lui Butmăloiu” (legătura între Piatra Arsă și Hotel Peștera). După o zi lungă și relativ obositoare, ziua a treia a fost alocată activităților de speologie, tinerii fiind împărțiți în două grupe pentru a putea explora (prin rotație) fie o peșteră neamenajată (Grota Pustnicului), fie una amenajată (Peștera Ialomiței), recent modernizată de Consiliul Județean Dâmbovița. După amiază au fost organizate alte ateliere (orientare sportivă, montare cort, ecologizare, jocuri de grup etc.) astfel încât energia tinerilor a fost „consumată” din plin.

Cele mai așteptate probe (cățărarea și rapelul) s-au desfășurat în poligonul din Vărăria Mică și au pus la încercare curajul tuturor tinerilor. În paralel, alte echipe au ajuns la Cascada Burlacului, iar cei echipați au fost conduși inclusiv la Izbucul Horoabei. După 5 zile în mijlocul naturii, cei 50 de tineri au confirmat că au trăit adevărate aventuri în fiecare din probele taberei. La final, fiecare din ei a primit o diplomă de recunoaștere a îndrăznelii lor, o diplomă de absolvire a ineditei „școli a curajului”, pe cărări de munte.

   Ileana Bocanciu

Coordonator proiect

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media