Proiect Erasmus+K2
Nr. de referinţă: 2018-1-RO01-KA229-049413
Dezvoltarea abilităţilor socio-emoționale la vârsta preșcolară
În perioada septembrie 2018 – august 2020 cadrele didactice din Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Pucioasa își vor îmbunătăți practicile educaționale prin schimb de experiență cu alți profesori europeni în cadrul proiectului Erasmus+ K229 Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară. Cinci țări (România, Bulgaria, Letonia, Turcia și Polonia), 618 preșcolari, 74 cadre didactice, 2 ani, acestea sunt coordonatele ce plasează unitatea noastră în rândul instituțiilor beneficiare ale unui Proiect Erasmus+ k 229 de parteneriat interșcolar.

Argumentul proiectului:
Avem o generație de copii digitali nativi: aproximativ 50% dintre copii știu să folosească tablete, telefoane mobile, jocuri digitale; mulți dintre ei sunt lipsiți de atenție, nu socializează foarte mult, nu știu cum să-și gestioneze emoțiile și de multe ori au un comportament agresiv. Mulți dintre părinți nu petrec suficient timp cu copiii lor și de multe ori nu supraveghează programul lor și timpul petrecut în mediul digital. Astfel, în absența unui model, copiii iau drept model comportamentul personajelor din jocurile online, devenind agresivi.Deși parteneriatul dintre grădiniță-familie există la toți partenerii (Grădinița CDG ,,Slance” Bulgaria, Școala Pre-primară ,,Yunus Emre,, İlkokulu Mudurlugune Turcia, Grădinița ,,Ritenitis” Letonia, Grădinița Pryedsykole nr. 11 Polonia) activitățile desfășurate sunt insuficiente pentru a contribui la dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor. Dorim să corectăm aceste comportamente și avem nevoie de colaborare și un schimb de bune practici cu instituții europene ale căror probleme identificate sunt similare.

Obiectivele propuse sunt:
1. Îmbunătățirea abilităților profesionale ale cadrelor didactice în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor prin schimbul de bune practici în proiectarea și desfășurarea activităților de cooperare ludică pentru copii;
2. Formarea abilităților comportamentale de gestionare emoțională a prescolarilor implicați în 4 proiecte tematice privind emoțiile;
3. Crearea unor în echipe mixte de preșcolari – profesori, 20 de povești digitale cu efect terapeutic.
În fiecare întâlnire transnaţională profesorii vor crea un set comun de instrumente de evaluare specifice fiecărei teme din cadrul proiectului. Toți partenerii vor derula 4 proiecte tematice pe parcursul a 24 de luni.
În implementarea proiectului vor fi implicați (beneficiarii direcți):
-164 preșcolari și 14 cadre didactice din România;
-110 preșcolari și 10 cadre didactice din Letonia;
-160 preșcolari și 15 cadre didactice din Bulgaria;
-84 preșcolari și 23 cadre didactice din Turcia;
-100 preșcolari și 12 cadre didactice din Polonia.
Beneficiarii indirecți ai proiectului (părinții, logopedul, consilierul psihopedagog) vor fi implicați în activitățile proiectului care vor avea loc în fiecare unitate conform proiectului aprobat și vor avea acces ca vizitatori ai spațiului TwinSpace.

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Pucioasa va asigura coordonarea proiectului. Coordonatorul de proiect va comunica permanent și va colabora cu toți partenerii pentru a face schimb de informații, a verifica progresul și a solicita feedback.
Partenerii români și turci vor colabora pentru a crea spațiul virtual TwinSpace în octombrie 2018 pe platforma eTwinning. De asemenea, echipa turcă va organiza programul Festivalul Digital de Povești în aprilie 2020.
La nivel de proiect, partenerii letoni vor fi responsabili de monitorizare, iar cei din Bulgaria responsabili de diseminare. Echipa poloneză va fi responsabilă cu colectarea resurselor educaţionalede la fiecare partener și va realiza forma finală a cărții Digital Stories Book.

Rezultatele așteptate sunt:
1. Un glosar cu 4 proiecte despre emoții cu activități ludice și de cooperare;
2. O mai bună cooperare între profesori, copii și părinți; situații mai puțin conflictuale și comportamente mai puțin agresive în rândul copiilor din grupul țintă; un comportament pro-social al copiilor care sunt conștienți de sentimentele lor și își transformă propriile emoții negative în emoții pozitive;
3. 20 de povești digitale cu efect terapeutic;
4. Derularea în următorii ani școlari a unor proiecte similare, împărtășirea experienței altor colegi;
5. Sporirea prestigiului unității noastre.
Prima activitate transnațională pentru Pregătirea cadrelor didactice în ceea ce privește managementul proiectului și competențele socio-emoționale a avut loc în perioada 26.11.2018 -30. 11.2018 la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Pucioasa.
Echipa de proiect împreună cu întreg colectivul de cadre didactice s-au mobilizat pentru a găzdui 10 parteneri din Bulgaria, Letonia , Polonia și au oferit un real schimb de bune practici la nivel de parteneriat strategic.
Pe parcursul celor cinci zile am desfășurat ateliere de lucru privind elaborarea procedurii comunicare, detalierea planului de implementare a proiectului, stabilirea structurii primului proiect tematic Cutia fermecată cu emoții, stabilirea instrumentelor comune de implementare a proiectului, schimb de bune practici privind monitorizarea și evaluarea proiectului, împărtășirea de idei în vederea diseminării rezultatelor proiectului, am asistat la activități demonstrative desfășurate în Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Pucioasa.
Obiectivele primei întâlniri transnaționale au fost facilitarea cunoașterii partenerilor din cadrul proiectului, împărtășirea metodelor, instrumentelor și a activităților necesare pentru a gestiona proiectul, asigurarea corenței și a eficienței abordărilor, precum și realizarea obiectivelor proiectului.
În urma activităților desfășurate, profesorii și-au îmbunătățit abilitățile de management ale proiectului, competențele profesionale în utilizarea metodelor necesare pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor de vârstă preșcolară.
Prima activitate locală din cadrul proiectului, în care sunt implicați toți preșcolarii din grupul țintă, este un proiect tematic denumit Cutia fermecată cu emoții, și a debutat la data de 18 februarie urmând a se desfășura pe o perioadă de cinci săptămâni.

Prin intermediul conversațiilor, povestirilor, poveștilor cu începutul dat, desene, jocuri de rol, jocuri senzoriale, jocuri muzicale, activități practice, copiii vor învăța despre emoții și cum pot fi gestionațe corespunzător în contextul interacțiunilor sociale. Educatoarele vor crea contexte pentru a folosi practicile de socializare, deoarece competențele emoționale și sociale se influențează reciproc.
Comportamentele observate atât la grădiniță cât și in familie-partenerii noști educaționali- sunt: respectarea regulilor; aplicarea regulilor, inițierea interacțiunii cu alți copii, rezolvarea problemelor, toleranța la frustrare, comportamentul pro-social cooperativ în joc.
Rezultatele așteptate sunt îmbunătățirea comportamentelor, cunoașterea posibilelor consecințe ale unui tip de comportament, îmbunătățirea interacțiunii cu ceilalți copii prin jocuri adecvate vârstei, împărtășirea jucăriilor, oferirea și solicitarea de ajutor, așteptarea rândului lor, formule de adresare politicoasă.
Felicităm toate cadrele didactice și copiii pentru implicare în derularea acestor activități, și le urăm succes în continuare în implementarea proiectului!
Autori: Coordonator proiect,
Prof. Stanciu Otilia
Responsabil diseminare,
Prof. Ionescu Filipa
,,Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informației.”