21 de elevi din clasa a XI-a, de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște, participă, în Salamanca, Spania, începând cu data de 17 iunie, la o mobilitate VET, cu durata de 3 săptămâni, în cadrul proiectului Erasmus+, cu nr. 2024-1-RO01-KA121-VET-000235059, anul al IV-lea de acreditare. Având în vedere că unul dintre obiectivele proiectului este „Crearea de oportunități de dezvoltare a competențelor de utilizare a instrumentelor digitale în procesul de creație artistică pentru 175 elevi într-un interval de 5 ani (2021-2026)”, elevii de la toate cele 3 profiluri ale liceului, Muzică, Arte plastice, Arhitectură, vor asimila, la firmele unde vor efectua stagiul de formare, noțiuni teoretice, pe care le vor aplica apoi practic, sub îndrumarea tutorilor din țara-gazdă.
După finalizarea stagiului de practică, având competențe digitale îmbunătățite, elevii vor putea aplica tot ceea ce au învățat, la întoarcerea în școală, în timpul orelor de Tehnologia informației, Procesarea computerizată a imaginii, inclusiv al celor ce se desfășoară în Smart lab. Totodată, la finalul clasei a XII-a, vor prezenta, în fața comisiei de evaluare, componenta digitală a atestatului profesional, concepută cu ajutorul noțiunilor asimilate în stagiul de practică VET.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, acţiunea KA1, proiecte de mobilitate. Informațiile furnizate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar A.N.P.C.D.E.F.P. și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conținutul acestor informații.