Colegiul Național ,,Constantin Cantacuzino” Târgoviște, un liceu cu tradiție și rezultate din ce în ce mai bune, implementează perioada noiembrie 2016-octombrie 2017 mai multe proiecte Erasmus. Printre acestea, Improving teaching process by innovative methods and parents collaboration, un proiect în care sunt implicați profesori din Colegiul Național ,,Constantin Cantacuzino” , ce vor participa la trei mobilități.
Înainte de a scrie proiectul, am identificat nevoia școlii și am constatat că poate fi soluționată prin motivarea elevilor pentru învățare. Putem face acest lucru prin implicarea activă a părinților în viața școlii, prin diversificarea metodelor și a mijloacelor de predare-învățare-evaluare. În acest sens, 15 cadre didactice din școala noastră vor participa la 3 cursuri de formare organizate în Europa: – „Parents & Teachers: building bridges” (Spania, aprilie, 2017), un curs de formare în cadrul căruia cadrele didactice (învățători și profesori diriginți) își vor dezvolta abilitățile de relaționare cu familiile elevilor;
– „Innovative approaches to teaching” (Republica Cehă, mai, 2017), curs ce are ca scop abilitarea cadrelor didactice în vederea abordării crosscurriculare, inovatoare a curriculumului;
– „ICT basics & creative applications” (Portugalia, iulie, 2017), curs de formare privind abilitarea cadrelor didactice în vederea integrării TIC în activitatea didactică (operare, utilizarea videoproiectorului, realizarea clasei digitale, utilizarea Word, Excel, PPT, Internet, Moodle, AeL).–Alexandra Miricioiu, profesor coordonator proiect (foto)