După contestaţii, rezultatele finale la Evaluarea naţională în judeţul nostru arată un procent de 71,27 medii peste 5 obţinute de candidaţi, faţă de procentul iniţial de 71,24%, 14 unităţi de învăţământ gimnazial neavând chiar niciun candidat cu medie de promovabilitate sub 5. În schimb, la Şcoala Fântânele, Cojasca, niciun elev nu a obţinut medie mai mare de 5. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii IŞJ, din cei 4467 înscrişi la Evaluarea Naţională, s-au prezentat 4347. Au fost obţinute 73 de medii de 10 la română şi 226 de note la matematică, iar 38 de elevi au reuşit să obţină nota maximă la ambele discipline.
La Limba română notele mai mari de 5 au fost obţinute de 79,29% dintre candidaţi, iar la matematică de 67,88%.