kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Probele la BAC 2025 încep luna aceasta. Cum se vor desfășura cursurile

Pentru prima dată în istoria recentă, anul acesta probele de competențe la Bacalaureat se vor organiza în timpul anului școlar. Dâmbovițeanul Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat că școlile vor primi „un set de recomandări” pentru organizarea acestor probe de la BAC 2025, astfel încât orele obișnuite să nu fie perturbate.

„Vom emite un set de recomandări pentru licee şi cât se poate de multă elasticitate în ceea ce priveşte organizarea acestor probe. Există situaţii în care liceul învaţă într-un singur schimb şi atunci poate fi reorganizat programul. De exemplu, copiii pot veni după-amiază la cursuri şi de dimineaţă la probele de competenţe. Dacă se învaţă în două schimburi, din nou, se poate reorganiza programul, astfel încât să perturbăm cât se poate de puţin desfăşurarea cursurilor”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion, într-un interviu la TVR.

Examenul de Bacalaureat 2025 începe în 27 ianuarie, cu probele orale:

  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D

Calendarul examenului de Bacalaureat 2025 continuă în vară :

  • 30 mai-4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media