Potrivit informaţiilor oferite de Mihaela Anton, purtător de cuvânt al IŞJ Dâmboviţa, la concursul de selecţie a corpului de metodişti al IŞJ din această toamnă s-au înscris 388 cadre didactice, cele mai multe solicitări fiind pentru educatoare (38), învăţători (35), matematică (27) şi română (26). Potrivit metodologiei, “Corpul de metodişti constituit în urma selecției va fi abilitat să efectueze inspecţii curente şi speciale a activităţii cadrelor didactice şi pentru a participa la efectuarea unor inspecţii specifice activităţii de inspecţie şcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmbovița, în unităţile de învăţământ din judeţ, pe o perioadă de 4 ani din momentul emiterii deciziei de către inspectorul şcolar general”. Criteriile de selecţie a candidaţilor au fost riguroase, printre acestea numărându-se condiţia ca solicitantul să fie titular la disciplina/specializarea pentru care optează să devină metodist, o vechime efectivă de predare la disciplina/specializarea pentru care doreşte să devină metodist de minimum 7 ani, dar şi probă scrisă şi interviu.
