kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

O fetiță de 10 ani din Târgoviște, finalistă la un concurs internațional de artă în America

Irina Elena Dobrotă, elevă în clasa a III-a la Școala „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești” din Târgoviște, a fost desemnată finalistă la Concursul Internațional de Artă – IAMA 2025, organizat de prestigiosul International Art Museum of America (San Francisco, SUA).

Lucrarea ei, intitulată „Flight of Dreams”, a fost selectată dintr-un total de peste 3.800 de lucrări înscrise din 65 de țări, de pe 5 continente, ajungând astfel în finala uneia dintre cele mai importante competiții internaționale de artă pentru copii și adolescenți.

Expoziția este deschisă publicului larg începând cu 13 iulie 2025 și poate fi vizitată și online, printr-un tur virtual disponibil pe site-ul muzeului:
https://iamasf.org/events/2025-iama-international-youth-art-contest-and-exhibition/

Ceremonia oficială de premiere va avea loc duminică, 13 iulie, la ora 09:00 (ora locală San Francisco).

Această reușită reprezintă o mândrie autentică pentru România și pentru Târgoviște, aducând în prim-plan un copil talentat, pasionat de pictură, care și-a câștigat locul printre cei mai promițători tineri artiști ai lumii.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media