kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Munțomanul curajos, o nouă tabără încheiată în Bucegi

În perioada 19 – 23 august 2019, o nouă serie de 50 de tineri, din mai multe zone ale țării (Vrancea, Prahova, București-Ilfov și Dâmbovița), a participat la tabăra „munțomanilor curajoși” desfășurată în zona orașului Bușteni. Acțiunea, desfășurată în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, a inclus atât parcurgerea unor trasee montane și observarea unor monumente naturale (Cascada Urlătoarea, Babele, Sfinxul), cât și vizitarea unor importante obiective locale, dar de rezonanță națională (Crucea Eroilor, Muzeul Cezar Petrescu, Castelul Cantacuzino). Acțiunile specifice oricărei ture montane (refacerea unor marcaje, ecologizare etc.) s-au derulat încă din prima zi, pe frumosul traseu spre valea Urlătorii.

Într-una din zile, după incitantul concurs de orientare sportivă şi coborârea pe coardă, folosind diferite dispozitive, toți tinerii au mers în Parcul de aventură Kalinderu unde au participat la alte probe pline de adrenalină (tiroliană, tubing, roller coaster etc.) și au urcat cu telescaunul până sub poalele Caraimanului de unde au făcut un tur de orizont spre munții Baiului sau, chiar mai departe, spre Piatra Mare sau Ciucaș. După 5 zile de vreme superbă, fără amenințări de ploaie, tinerii au revenit acasă după o cură de “natură, aventură și cultură” în zona prahoveană a Bucegilor.

 

Președinte ACJP

Nicolae Posta

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media