În luna iulie a acestui an, în Liceul de Arte “Bălașa Doamna” s-au derulat 3 mobilități, în cadrul proiectului de mobilitate Erasmus+ în domeniul „Educație Școlară”, conform acreditării primite de la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, acreditare ce are valabilitate în perioada 01.03.2021-31.12.2027.
Conform contractului 2021-1-RO01-KA121-SCH-000008581, precum și formularului de acreditare, pentru proiectul din primul an, cu durata de 15 luni (1.09.2021-30.11.2022), au fost alocați 7320 euro, pentru managementul proiectului, cât și pentru cursurile de formare a 3 cadre didactice din liceul nostru.
Concursul de selecție, organizat în lunile noiembrie-decembrie ale acestui an școlar, a vizat un anumit grup-țintă, așa cum a fost menționat în formularul de candidatură, fiind destinat cadrelor didactice din liceu, care au dorit să-și dezvolte capacitățile manageriale, organizatorice, în calitate de: director; director adjunct; membru al Consiliului de Administrație; responsabil al Comisiei pentru proiecte educaționale; responsabil al Comisiei pentru proiecte europene; membru al Comisiei pentru Calitate; membru al Comisiei pentru Curriculum; diriginte. Acest grup-țintă a fost ales, deoarece cursurile de formare din primul an au vizat atingerea unuia dintre cele patru obiective ale proiectului, conform formularului de candidatură: „Dezvoltarea competențelor profesorilor în domeniul managementului instituțional și al sistemului calității pentru crearea de instrumente necesare îmbunătățirii actului educațional și cooperării europene sustenabile”.
Scopul participării cadrelor didactice la aceste cursuri de formare a fost posibilitatea de dezvoltare a unor abilități care să contribuie la îmbunătățirea managementului la nivel de instituție și la nivelul clasei de elevi (decizional, informațional, organizatoric, metodologic), prin transparență, creșterea capacității instituționale, eficientizare, în scopul creșterii calității în educație. Consecința ar fi creșterea rolului decizional al echipei manageriale în stabilirea ofertei educaționale a școlii, adaptată la cerințele economice, sociale, la aspirațiile și nevoile elevilor.
Evaluarea va fi realizată de către membrii echipei de proiect din școală, care vor observa felul cum profesorii participanți la mobilități și-au îmbunătățit competențele manageriale, prin organizarea semestrială a minimum 2 activități extrașcolare diversificate, cu implicarea comunității. Dezvoltarea competențelor de management instituțional va fi măsurată și prin implementarea unui sistem propriu de monitorizare și evaluare a activității întregului colectiv al școlii, în vederea îmbunătățirii actului educațional și a sistemului calității, dar și prin realizarea de parteneriate la nivel național și european.
În perioada 4-9 iulie, a.c., două cadre didactice din liceul nostru, prof. Denisa Toader și prof. pentru învățământul primar Oana Păunescu, au beneficiat de formare, în concordanță cu obiectivul propus pentru primul an de acreditare, în cadrul cursului cu titlul „Happy School – Positive Education for Well-Being and Life Skills Development”, derulat în Spania, de către Europass Teacher Academy – European Academy of Creativity S.L. Cele 6 zile de curs au constituit o experiență de formare inedită, având în vedere informațiile asimilate, precum și modul în care acestea pot fi aplicate în domeniul managementului în școală. Participanților la curs li s-au explicat numeroase noțiuni teoretice, printre care: „Positive Psychology”, „PERMA model of Well-Being”, „Plutchik’s Wheel of Emotions”, „Ikigai Model” și felul în care acestea au funcționat, în cadrul proiectelor finanțate de Departamentul de Educație al S.U.A., în anumite școli, precum Philadelphia “Strath Haven” High School, Australia Geelong Grammar School ori în instituții precum: “Positive Psychology Centre”, al Universității din Pennsylvania. De asemenea, explicațiile primite de către participanți și materialele numeroase și deosebit de interesante, Mindfulness and the education of the 24 character strengths (Peterson and Seligman, 2004), The Active Constructive Responding (ACR) Model, Flourish: a visionary new understanding of happiness and well being (Martin Seligman), le-au permis accesul la cercetările în urma cărora au fost acestea configurate, în special la cele realizate de către International Positive Psychology Association.
Cursul s-a focalizat, pe de-o parte, pe managementul clasei de elevi, prin punerea în evidență a modului în care studii ale unor cadre universitare, precum Stanford Professor Gregory Walton și University of Texas at Austin Professor David Yeager, au contribuit, la aplicarea unor tehnici inovatoare privitoare la educația pozitivă, în lucrul la clasă cu elevii din învățământul preuniversitar și la stimularea, dezvoltarea abilităților, motivarea acestora pentru învățare. Pe de altă parte, cursul a vizat managementul întregii școli, prin înțelegerea și aprofundarea tuturor noțiunilor teoretice privitoare la “well-being” și la modul cum acestea pot fi aplicate într-o instituție de învățământ, în scopul creșterii eficienței predării, dar și a îmbunătățirii relației dintre cadrele didactice, precum și a celei dintre cadrele didactice și elevi.
Așadar, rezultatele așteptate, pentru fiecare participant, s-au referit la: îmbunătățirea competențelor de management, prin utilizarea metodelor, instrumentelor, abordărilor inovatoare, în vederea creșterii procesului educațional, în domeniul managementului calității; dezvoltarea abilităților de predare, prin utilizarea unei noi perspective holistice a clasei și a cerințelor educaționale ale școlii; dezvoltarea competențelor civice europene prin folosirea de noi abordări, pentru a crea o cooperare școlară europeană durabilă.
În perioada 11-15 iulie, cel de-al treilea beneficiar al proiectului de mobilitate Erasmus+ în domeniul „Educație Școlară”, pr. prof. Marian Dobrescu, directorul Liceului de Arte, a participat la un curs de formare, derulat în Cehia, cu titlul “Teamwork&Teambuilding: Reach High &Far”organizator al acestuia fiind ShipCon Limassol Ltd.
Obiectivele cursului au fost: dezvoltarea competențelor organizaționale, pentru fiecare participant, prin utilizarea în școală, a unor instrumente moderne, pentru a crește eficacitatea muncii, a spori spiritul de echipă în rândul profesorilor și a îmbunătăți relațiile interpersonale, dar și pentru a dezvolta continuu procesul educațional, în domeniul managementului calității.
În acest fel, la întoarcerea în școală, participanții vor putea, pe de-o parte, să proiecteze instrumente manageriale în vederea constituirii unei echipe, care să motiveze cadrele didactice din consiliul de administrație să atingă obiectivele manageriale și cadrele didactice din întreaga școală să atingă obiectivele educaționale, iar pe de altă parte, vor putea identifica anumite metode de îmbunătățire a procesului de învățământ școlar, utilizând experiența dobândită pe parcursul cursului. Totodată, vor putea concepe o ofertă de educație școlară mai bună, folosind ideile membrilor echipei, pentru a adapta oferta la nevoile, aspirațiile și cerințele sociale ale elevilor, vor putea elabora un program și instrumente de management, pentru a stabili viitoare parteneriate naționale și europene cu alte școli.
Pe parcursul celor cinci zile de curs, formatorii au oferit explicații complexe despre diferite concepte: “leadership”, “effective teams”, “leadership roles”, “team conflict”, “team politics”, “effective communication”. Dincolo de noțiunile teoretice, esențial a fost modul de aplicare a acestora, prin intermediul exercițiilor numeroase, realizate de către participanți, privitoare la aspecte precum: “the importance of vision”, “effective influencing” “individual and team motivation”, “team development stages”, dar și al studiilor de caz: “teamwork challenges”, “the purpose of the team”, care au avut un impact deosebit, permițând înțelegerea profundă a teoriei, dar, mai ales, îmbunătățirea unor competențe organizaționale, așa cum cursul și-a propus inițial.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea KA1, proiecte de mobilitate. Informațiile furnizate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar A.N.P.C.D.E.F.P și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conținutul acestor informații.
Prof. Nicolae Mihaela, coordonator