Elevul David-Florin Ciocodeică, din clasa a XII-a A, coordonat de doamna profesoara BARBU Ionela Silvia şi domnul profesor STANCU Valentin Irinel, de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte, a participat cu proiectul “LUCRĂRI ŞI PROIECTE SUSTENABILE ÎN LOCALITATEA VULCANA-BĂI” la Concursul Naţional PROIECTE DE MEDIU – faza naţionala, obţinând locul al II-lea si medalia de argint .
Elevul David-Florin Ciocodeică pe parcusul celor 4 ani de liceu a adus numeroase premii liceului (peste 70), cât şi judeţului Dâmboviţa, iar pentru munca depusă, Primăria Comunei Vulcana-Băi a ţinut să-l invite la Sedinţa Consiliului Local în care a avut parte de o surpriză inedită, înmânarea diplomei ”ELEV DE ONOARE” al comunei, Gradul I.
“Sunt onorat că am avut această oportunitate de a cerceta şi a scrie proiecte cu nişte oameni de excepţie precum doamna profesoara BARBU Ionela Silvia şi domnul profesor STANCU Valentin Irinel. Am fost foarte fericit când am aflat rezultatele, toată munca depusă în ultima perioadă cu realizarea lucrării s-a dovedit a fi răsplătită prin câstigarea medaliei de argint. Particip din clasa a IX-a, la multe concursuri organizate de Ministerului Educaţiei Naţionale pe teme de Geografie, Biologie, Istorie, Ecologie si Protectia Mediului. Anul acesta am participat la Concursul National TEHNIUM la care am luat PREMIUL I la faza nationala. Anul trecut am participat Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pe teme de Biologie de la Vâlcea la care am luat Premiul Special, Concursul Naţional „Proiecte de Mediu” de la Iaşi-Muncel la care am obţinut Menţiune şi la Istorie Premiul al III-lea . În toţi aceşti ani am observat un progres în ceea ce am întreprins.
• Proiectul de față „LUCRĂRI ŞI PROIECTE SUSTENABILE ÎN LOCALITATEA VULCANA-BĂI” reprezintă pentru mine încheierea unui capitol important și frumos din viața mea. Pe parcusul celor 4 ani de liceu am reușit cu ajutorul domnilor profesori să învăț multe lucruri interesante, dar mai ales am învățat să fiu om.
• În aceast proiect am centralizat 4 dintre subiectele din domeniul protecției mediului. Pornind de la ideea PROIECTULUI NAȚIONAL PATRULA ECO am considerat util să folosesc informațiile și tehnicile de investigare pentru a monitoriza anumite aspecte din localitatea de domiciliu. Astfel, am încercat pe parcusul acestor ani să identific probleme de mediu și să caut rezolvări pentru acestea în scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a localității natale.
• Lucrarea este structurata pe 4 capitole care reprezintă și subiectele abordate. Sunt locuitor al Comunei Vulcana-Băi şi mă mândresc cu acest lucru, mai ales că, studiind cadrul natural cu diferite alte ocazii, am înţeles potenţialul deosebit al depresiunii în care se află şi doresc să împărtăşesc câteva dintre punctele tari ale localităţii mele natale.
• Am ales să realizez această lucrare deoarece cred ca ar fi bine să popularizăm cele mai frumoase şi îngrijite comune ale judeţului Dâmboviţa în speranţa atragerii de turişti şi vizitatori care să cunoască bogăţia acestor locuri.
• Începând de la cadrul natural deosebit, mergând la puncte turistice unice cum ar fi: Centrul Internaţional Ecumenic, Mănăstirea Bunea şi până la staţiunea balneoclimaterică, toate contribuie la o dezvoltare pentru viitor a comunei.
• Frumuseţea peisajului şi iubirea faţă de natură m-au împins să realizez această temă pentru a putea împărtăşi şi altor persoane ceea ce ne face mândrii ca locuitori ai acestor locuri.
• Dacă vreţi să vedeţi ceva cu adevarat unic în judeţul Dâmboviţa, România şi poate Europa, vă invit să veniţi în Vulcana-Băi, acolo unde verdele pajiştilor şi albastrul cerului a rămas peste veacuri, unde din pământ izvorăsc ape tămăduitoare şi sub acelaşi cer şi pe acelaşi pământ gaseşti cele 3 mari religii ale lumii!
• Şcoala şi în mod deosebit ştiintele naturii sunt elemente chemate să îşi aducă aportul la formarea unor comportamente ecologice de păstrare a unui mediu cât mai curat, de protejare a speciilor pe cale de dispariţie, de găsire a unor soluţii de reducere a poluării în zonele în care trăiesc oamenii”, spune David Ciocodeică.
“Am facut alaturi de colegii mei, d-na prof. Nicoleta Ciobanu si d-l prof. Valentin Stancu, precum si alaturi de bravul nostru elev David Ciocodeica, o echipa unita si imbatabila ce a reusit rezultate remarcabile la diferite concursuri. Ultimul, medalia de argint, a fost unul important pentru fiecare din noi si ma bucur sa am ocazia sa multumesc tuturor pentru ca au facut sa se intample acest lucru”, spune prof. Barbu Silvia
