Mariana Preda, elevă a Liceului „Bălaşa Doamna” din Târgovişte: „Cel mai greu mi-a fost să fac faţă “mafiei” din România.”

 

Mariana Preda este una dintre elevele cu care Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte se poate mândri. Mariana şi naiul au încântat până acum săli întregi de spectacol nu doar din România, Spania, Portugalia,Ungaria, Franţa şi Italia. Ocuparea locului I,  4 ani la rând la olimpiadele naţionale, câştigarea locului II la concursul „Maria Tănase” din 2011 şi calificarea în semifinala concursului Music Tour Fest 2011 la Milano sunt doar câteva dintre reuşitele sale din ultimul timp.  Pe lângă concertele susţinute, Mariana a mai jucat şi rolul principal în filmul DOINA, realizat în Italia, rol pentru care a primit locul I-cea mai bună actriţă la Monte Carlo.  La doar o zi de la revenirea ei pe meleagurile româneşti, Mariana ne-a acordat un scurt interviu.

Ai un model în familie pe care vrei să-l urmezi?

Nu am un model în familie, dar maestrul Gheorghe Zamfir a fost cel care m-a inspirat. De fapt, în perioada de început, pentru a mă convinge că am ales calea cea bună, optând pentru nai, am mers la dumnealui pentru a-i cere o părere. A fost foarte încântat de mine şi mi-a oferit posibilitatea de a participa la cursurile pe care le susţinea la facultate în Bucureşti. Apoi m-a ajutat şi cu lecţii fără să îmi ceară bani, doar din dorinţa de a susţine tinerele talente.

De ce naiul?

În clasa a IX-a trebuia să aleg un instrument la care să iau lecţii. Nu am avut o preferinţă anume, eu îmi doream de fapt să fac canto. S-a întâmplat să aleg atunci naiul, a început să îmi placă şi am continuat. Când am primit confirmarea că am talent şi că pot face mai mult, m-am ambiţionat şi m-am apucat serios de nai.

A fost vreun moment în cariera ta de până acum când ai simţit căvrei să renunţi, că nu îţi mai doreşti sau că nu mai poţi continua pe acest drum?

Nu, niciodată. Au fost momente foarte grele, dar nu m-am gândit deloc să renunţ, din contră, m-am ambiţionat şi am continuat. Cel mai greu mi s-a părut să rezist în faţa din România. Spun asta pentru că nu se mai caută neapărat talentul ci se pune accent pe alte atribute. Imaginea are o pondere foarte mare. Nu spun că nu contează, însă există tendinţa de a scoate în faţă non-valori. 

Cum ai defini un artist complet?

Un artist complet trebuie să îmbine talentul nativ cu foarte multă muncă, să aibă disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, să dea dovadă de eleganţă şi respect.

Cu ce artist te visezi cântând pe aceeaşi scenă?

Până acum am avut plăcerea de a cânta împreună cu Gheorghe Zamfir, Luminiţa Anghel, Damian Drăghici, Ionel Tudor, dar mi-aş dori să pot urca pe aceeaşi scenă cu Celine Dion sau Lara Fabian.

Ai simţit vreodată o satisfacţie atât de mare încât să poţi spune „Timp opreşte-te”?

Da. Au fost mai multe momente în care m-am simţit extraordinar şi am fost copleşită de emoţii. De obicei acest lucru mi se întâmplă după marile concerte susţinute în Italia sau Franţa, după un succes la concursuri internaţionale, când o sală plină te aplaudă, te felicită. E un sentiment unic, nu îl pot descrie, îţi doreşti să nu se mai termine, să nu fie nevoie să cobori de pe scenă.

Ai avut ocazia să susţii concerte atât în România cât şi în alte ţări ca Italia, Spania, Portugalia. Cum ai simţit publicul?

Diferit, categoric. În România eşti apreciat doar de oamenii care au aceeaşi meserie ca şi tine, care ştiu câtă muncă se ascundeîn spatele fiecărui spectacol. În rest, e foarte greu să te aprecieze cineva. Există un public atras de muzica bună, dar nu foarte numeros. În alte ţări oamenii vin cu bucurie să te asculte, te privesc cu admiraţie, te susţin. În România, am simţit acest lucru doar în concertele susţinute la Palatul Parlamentului sau la Operă, dar de foarte multe ori mi s-a refuzat participarea la emisiuni pentru că muzica mea „plictiseşte”. Cel mai mult mă deranja că îmi spuneau acest lucru fără să mă asculte înainte, ca un clişeu.

Ce planuri de viitor ai?

Având în vedere că am reuţit să scot un album  care se numeşte LUNA, în Italia, îmi doresc să fac acelaşi lucru şi în România cât de curând. Moment lucrez la asta. Am participat şi la preselecţia din vară „Românii au talent” şi sper să merg mai departe, iar în luna mai am un concert în Madeira, Portugalia. Cât despre planurile pe termen lung, îmi doresc să termin cu bine liceul şi să urmez o facultate în New York.

 

 


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro