kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

La nivel național, profesorii nu se înghesuie să-i supravegheze pe elevi la probele scrise ale Bac-ului. Vezi care este situația din Dâmbovița:

Dacă în alte județe din țară, precum Timiș, există un deficit de profesori supraveghetori la probele scrise ale examenului de Bacalaureat, ce vor începe săptămâna viitoare, în general din motive financiare, în Dâmbovița se pare că stăm bine la acest capitol.

Inspectorul școlar Mihaela Anton spune că sunt peste 500 de profesori asistenți care vor supraveghea buna desfășurare a probelor scrise la Bacalaureat, iar acest lucru se datorează faptului că aceștia sunt obligați, conform fișei postului, să asigure asistența la examenul de Bacalaureat, ceea ce presupune, implicit, să-și ia concediile după finalizarea examenului, adică undeva la mijlocul lunii iulie.

Anul trecut, pentru o zi de supravegheat, un asistent a  primit 25 de lei, iar pentru o lucrare corectată 4 lei, norma fiind de 40-60 de lucrări pe zi.

Pentru anul acesta, cuantumul remunerațiilor se va ști înainte de începerea probelor scrise ale examenului, după ce va fi aporbat ordinul de ministru.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media