Ideea unirii românilor nu s-a născut în zilele lui octombrie, noiembrie, decembrie 1918. Ea a venit dintr-o veche istorie și a fost îndelung pregătită de bravii noștri voievozi, dar și de cuvântul rostit și scris al marilor cărturari ai școlilor din timpurile de mari încercări ale veacului trecut.
Într-un efort de recuperare a modelelor şi de regăsire a acelor idei care au făurit România modernă, o cercetare asupra activității dascălilor implicați în marea unire reliefează aspecte inedite, de mare trăire și devotament. Astfel, învățătorii care au funcționat în perioada premergătoare anului 1918 au arătat semenilor o puternică vocaţie, pusă în slujba cunoaşterii şi a binelui celor din jur. O lecţie la care se cuvine să medităm mai serios… Cea mai mare parte a dascălilor români de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost adevărați apostoli ai luptei pentru unitate națională. În toate școlile în care au activat, ei au contribuit imens la dezvoltarea învățământului și la cultivarea dragostei de țară. Prin înființarea și consolidarea unor societăți culturale, îndeosebi a secțiilor locale a ”Ligii culturale”, prin amenajarea muzeelor și bibliotecilor, prin sprijinirea ziarelor și revistelor locale, și mai presus de toate prin entuziasmul și vrednicia lor, ei au întreținut marea idee a unirii tuturor românilor. Prin ei a pătruns în conștiința tinerilor munteni, ardeleni sau moldoveni dorința de a trăi cu toții sub un singur drapel – cel românesc!
Figuri de seamă ale învăţământului românesc – dascălii de acum 100 de ani şi-au împletit viaţa lor cu viaţa şcolii din propria comunitate, pe care, de regulă, au ctitorit-o atât spiritual, prin configurarea unei programe de studii moderne, cât şi fizic, prin ridicarea unor clădiri monumentale. De asemenea, au constituit factori coagulanţi ai comunităţii locale, s-au implicat în viaţa satului, devenind resursele activităților intelectuale şi factorul de progres al vieţii comunitare. Nu întâmplător, învăţătorii şi profesorii ajung treptat o categorie influentă în viaţa politică naţională, prin participarea în structurile unor partide. Cu sprijinul învățătorilor și al preoților s-a trecut la întemeierea unor comitete sătești, unde vor avea loc dezbateri aprise despre viitorul țării: vot universal, împroprietărirea țăranilor, dezvoltarea învățământului astfel ”încât niciun cătun să nu rămână fără școala lui”.[Mihai Oproiu, Marian Curculescu, op. cit., p. 51]
Un alt prilej de afirmare a contribuției dascălilor la pregătirea Marii Uniri a fost asigurat de Congresele învățătorilor, care pe lângă problemele strict profesionale abordau și probleme naționale. Un astfel de eveniment cu semnificații multiple avea să fie organizat la Târgoviște, în anul 1911: ”Zilele acestea se întrunesc în congres la Târgoviște învățătorii din întreaga țară. Este un bun prilej ca să-și spună unii altora, luminătorii satelor, păsurile lor, să se îmbărbăteze prin discuții înălțătoare în suflete pentru a duce mai departe sarcina de apostoli ai neamului”.[Mihai Oproiu, Marian Curculescu, op. cit., p. 45]
Cu toate greutățile existente, învățământul a cunoscut în acea perioadă un progres constant, care va permite ridicarea nivelului de instrucție, afirmarea noilor elite și apropierea dintre românii de-o parte și de alta a Carpaților. În ziua în care se proclama unirea Transilvaniei cu României, învățătorii care nu au mers la Alba Iulia au organizat în sate adunări populare în care le-au explicat oamenilor semnificația marelui eveniment. Școala avea să câștige atâtea lucruri importante de care fusese văduvită până atunci: predarea istorie și geografiei întregite, cu utilizarea terminologiei științifice românești, introducerea elementelor constituționale, schimburile de idei și experiențe didactice, dar mai ales, libertatea de exprimare!
După Marea Unire din 1918 se va crea un cadru nou, favorabil dezvoltării învățământului românesc. Sistemul educațional va fi reorganizat din temelii, ceea ce va permite lărgirea accesului la învățătură a unor categorii sociale tot mai largi, dublarea numărului elevilor și sporirea numărului fetelor care urmau cursurile școlare. Cărțile și manualele școlare vor fi editate într-un număr tot mai mare. Noua concepție privitoare la rolul învățământului în dezvoltarea societății reiese din stima și aprecierea dascălilor. În anul 1924 s-a adoptat Legea învățământului primar prin care durata învățământului obligatoriu creștea de la patru la șapte clase. Toate aceste metamorfoze au facilitat interferențele culturale între Regat și provinciile nou integrate, au generat o nouă concepție despre școală și importanța ei în societate.
Prof. dr. Gabriela ISTRATE
Facebook
WhatsApp
TikTok
