Iată stadiul lucrărilor la şcolile din Târgovişte reabilitate pe bani europeni la o lună înainte de începerea școlii:

Sala Florentină a  Primăriei Municipiului Târgovişte  a găzduit, astăzi, o discuţie tehnică referitoare la implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, la instituţiile de învăţământ ale municipiului.

La ședință au fost prezenți, pentru a discuta cu constructorii, proiectanţii, diriginţii de şantier, managerii de proiect și şefii instituţiilor de învăţământ de la cele 6 unități de învățământ, unde sunt șantiere de lucru în prezent, primarul Gabriel Boriga, viceprimarii Ciprian Prisăcaru și Ioan Țuțuianu.

“Vrem ca la 15 septembrie să avem lucrările terminate, cel puțin la corpul principal”, s-a adresat primarul celor prezenți, iar din informațiile oferite de responsabilii pentru lucrări se pare că școala va începe la 15 septembrie în 6 din cele 7 unități de învățământ aflate în reabilitare, adică la Școala Coresi, C.N.C.Cantacuzino, Liceul Teoretic Petru Cercel, Grupul Școlar Voievodul Mircea, Școala Smaranda Gheorghiu și Grupul Școlar Industrial Nicolae Ciorănescu, la C.N.Ienăchiță Văcărescu, unde lucrările au început mai târziu, în luna martie, iar execuția se află undeva la 10-15%, acest lucru fiind imposibil.

E adevărat  și că cei prezenți au semnalat că mai sunt probleme de proiectare, iar sălile și terenurile de sport, ori alte anexe nu vor putea fi finalizate la începutul anului școlar, dar au fost asigurați de primar că lucrurile vor intra pe făgașul normal și că vor avea sprijinul lui, dar important este ca cel puțin corpul principal al acestor unități de învățământ să-și poată primi elevii la începutul anului școlar.

La Grupul Școlar Voievodul Mircea, în present, stadiul lucrărilor în procente este de 60%, la C.N Ienăchiță Văcărescu, 15%, la C.N.C.Cantacuzino, 70%, la Școala Coresi și Nicolae Ciorănescu 85%, la Școala Smaranda Gheorghiu, 60%, iar la Petru Cercel 100%.

Municipiul Târgovişte a avut zece proiecte pentru care a accesat bani europeni. Trei au fost finalizate, Colegiul Naţional Constantin Carabella, Școala Paul Bănică şi Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”.

scoli1

 

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro