kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

(FOTO) Voluntariatul, „o combinație între psihic și suflet”

Ieri, Centrul Europe Direct aparținând Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu a organizat o selecție de voluntari la care au participat 48 de tineri care își doresc să intre în această lume a ajutorării fără a aștepta nimic în schimb. Vârsta limită până la care doritorii au putut să se înscrie ca voluntari a fost de 39 de ani, iar cei care s-au prezentat sunt atât studenți, cât și salariați.

Vlăduț Andreescu, managerul Centrului ED a prezentat planul de activități pentru 2014 pentru ca fiecare voluntar să vadă ce activitate i se potrivește mai mult. De asemenea, voluntarii mai vechi au vorbit despre proiectele la care care ei au participat, majoritatea in folosul comunității.

Apoi a venit rândul noilor voluntari să se descrie. Fiecare a primit o fișă pe care să o completeze cu abilitățile pe care le au sau cu activitățile a care au participat în trecut.

Vlăduț Andreescu spune că la acest moment, în cadrul Centrului EDT activează 300 de voluntari, iar despre voluntariat spune că este „o combinație între psihic și suflet”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media