Vineri, 3 aprilie, elevii C.N.C.Carabella Târgoviște și nu numai s-au bucurat de o seară specială oferită de echipa Consiliului Școlar al Elevilor printr-un Bal al Bobocilor, al cărui scop principal al fost unul caritabil. (Vineri: Balul Consiliului Elevilor al CN „Constantin Carabella”. Vezi participanții!)
„Prin acest spectacol ne-am dorit să facem o schimbare în bine în cadrul școlii noastre. Să nu uităm că motivul principal pentru care ne-am frământat în organizarea evenimentului a fost să îi ajutăm pe colegii noștri mai puțin norocoși. Astfel, ne-am propus donarea unei mari părți din suma de bani obținută prin vânzarea biletelor în scopul caritabil menționat anterior, sumă dedicată exclusiv elevilor din școala noastră. Prin acest gest, dorim să contribuim la dezvoltarea acestora, mulți dintre ei urmând să fie admiși la facultate în toamna următoare, sumele necesare inițial fiind destul de mari, ajutorul nostru reprezentând un sprijin, sperăm noi. Acțiunea noastră poate fi interpretată și ca un semnal de alarmă, echipa Consiliului Școlar al Elevilor din colegiul nostru considerând că, în ziua de astăzi, nu se acordă atenție suficientă elevilor muncitori, dar cu situație financiară precară. Sperăm ca gestul nostru să nu treacă neobservat și să reprezinte punctul de pornire al unui șir de campanii ulterioare, orientate către tematica menționată anterior. A fost nevoie de multă muncă pentru a aduce la realitate planul propus inițial, dar am reușit. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putință: am obținut sprijinul Fundației Județene pentru Tineret Dâmbovița, aceștia devenindu-ne parteneri în organizarea evenimentului, am primit ajutor din partea Fundației Culturale ”Ghiocelul” în privința asigurării sunetului și luminilor, cei de la N&L ne-au ajutat în tipărirea biletelor. Alți elevi din organizare au propus Salonul Selena și Ager Club Târgoviște ca sponsori și, astfel, am încheiat parteneriate și cu dumnealor. Fiecare am contribuit cu câte ceva și împreună am reușit să ne atingem scopul. A fost dificil, dar noi, elevii din Carabella, nu ne temem să înfruntăm problemele. Când mai mulți oameni frumoși conlucrează în punerea în aplicare a unui anumit subiect, atunci, cu siguranță, rezultatul va fi unul minunat!”, a declarat Rareș Borcea, președintele Consiliului Școlar al Elevilor C.N. „Constantin Carabella”.
De organizarea spectacolului s-au ocupat elevii: Rareș Borcea, Alexandra Șerban, Elena Zegheru, Raluca Măruntu, Andreea Bălășescu, Bogdan Tutunea, Andreea Marin, George Drugă și Denis Dinu. Aceștia au fost sprijiniți în permanență de consilierul educativ prof. Daniela Ivașcu.
Câștigătorii Balului Consiliului Elevilor al C.N. „C. Carabella”-Spectacol caritabil au fost:
-Mister Boboc: Joshua Pandele
-Miss Boboc: Ana Maria Ioana
-Mister Popularitate: Vlad Drăgoi
-Miss Popularitate: Bianca Ivașcu
-Mister Eleganță: Dacian Neagu
-Miss Eleganță: Andreea Dumitru