kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Fondul de burse ,,Excelența în educație” și-a deschis porțile pentru runda 2017. Vezi cum te poți înscrie!

PrinFondul de burse ”Excelența în educație”-2017 Fundaţia Comunitară Dâmbovița susține, pentru al doilea an consecutiv, performanţa şcolară și extrașcolară, dezvoltarea personală și profesională a elevilor. Ne propunem să sprijinim generațiile viitoare de tineri care, prin aportul lor, pot dezvolta economic și cultural comunitatea din care fac parte.

Prin acest fond, oferim oportunitatea tinerilor să devină o componentă activă a comunității în care trăiesc. Acest lucru se va realiza prin oferirea unui sprijin financiar și mediind o relație de mentorat cu donatorii Fondului de Burse. Vom contribui la dezvoltarea tinerilor, organizând întâlniri de socializare între bursieri și donatori, care au ca scop identificarea nevoilor și așteptărilor tinerilor, conturând, în acest fel, și o comunitate a Fondului de Burse ”Excelența în educație”.

Informații generale

● Programul este activ începând cu 16 ianuarie 2017.

Data limită pentru trimiterea aplicațiilor este 14 FEBRUARIE 2017;

● Fundația Comunitară Dâmbovița va oferi un număr de 10 burse;

● Valoarea unei burse este de 2.000 RON/an;

● Bursierii selectați vor fi anunțați în ziua de 27 februarie 2017;

● Căutăm 9neri care au nevoie de susținere în activitatea lor școlară sau extrașcolară pentru a face performanță. Criterii de eligibilitate Sunt eligibili tineri, cetățeni români cu domiciliul în judeţul Dâmbovița, care studiază la unităţi de învăţământ din județul Dâmbovița. Vom considera eligibile numai aplicațiile venite din partea elevilor în clasele VIII – XI, în anul calendaristic 2017. Nu sunt eligibili tinerii care, în anul 2016, au beneficiat de bursă de excelență oferită de Fundația Comunitară Dâmbovița. Condițiile de obținere a unei burse de excelență sunt următoarele:

● elevul să demonstreze activitate constantă în dezvoltarea talentului său;

● venitul familiei să nu reușească să acopere costurile de participare la cursuri de pregătire, concursuri sau achiziționarea de instrumente de practică;

● bursele se atribuie prin selecţie de către o echipa formată și din donatorii participanţi la Fondul de Burse;

● nu constituie criterii de acordare a burselor: sexul sau religia candidatului.

Perioada de acordare a bursei Bursele se acordă pe durata unui an calendaristic, începând cu luna martie 2017 până în luna decembrie 2017 (inclusiv).

Acordarea burselor se va face astfel: Bursa de excelență – suma este oferită în funcție de oportunitățile pe care bursierul dorește să le fructifice.

Bursa va fi virată într-un cont bancar, astfel încât toți elevii admiși în Fondul de burse vor trebui să prezinte contul bancar atunci când vor semna contractul.

Ce costuri acoperă bursele? Burse de excelență: participarea la concursuri naționale sau internaționale, achiziționare de instrumente de practică, susținerea cursurilor de pregătire etc.

Procesul de selecție

Criterii de eligibilitate:

• Să fie elevi în clasele VIII – XI; • Să aibă media 10 la purtare în toți anii de studiu; • Să aibă media generală în toți anii de studiu minimum 9,00;

• Să existe o nevoie financiară reală – venitul net/membru familie să fie 700 RON;

• O motivație clară cu privire la derularea proiectului; • Să se evidențieze efortul investit în fructificarea talentului, prin participarea la concursuri, festivaluri și olimpiade, la nivel național. Cum se aplică pentru obținerea unei burse?

Pasul 1. • Descărcați formularul de candidatură de pe site-ul fundației www.fundatiacomunitaradambovita.ro. Acesta mai poate fi descărcat de pe email-urile școlilor la care învățați.

Pasul 2. • Completați cu atenție, corect, real și complet toate datele solicitate în formularul editabil, asigurându-vă că tot ce scrieți poate fi demonstrat pe baza documentelor. • Nu uitați să treceți corect și complet toate datele de contact (telefon, adresa validă de e-mail) ca să puteți fi contactat după evaluarea formularelor de aplicație.

Pasul 3. • Redenumiți formularul de candidatură astfel: Nume și prenume_Scoala

Pasul 4. • Trimiteți formularul completat și redenumit la adresa de e-mail a Fundației Comunitare Dâmbovița [email protected] • Formularele de candidatură vor intra într-un proces de selecție, iar candidațiii declarați eligibili merg mai departe.

 • Ulterior, candidații eligibili vor fi invitați prin e-mail sau telefonic la proba de interviu (vă rugăm să urmăriți calendarul din ghidul de aplicație). Documente necesare pentru depunerea dosarului/aplicației:

● Lista cu toate documentele necesare dosarului bifate. Lista poate să fie descărcată de pe site-ul Fundatiei, www.fundatiacomunitaradambovita.ro,iar rolul ei este de a asigura aplicantul că dosarul lui conține toate documentele solicitate pentru a fi eligibil.

● Formularul de aplicare completat, identic cu cel trimis electronic și care poate fi descărcat de pe site-ul Fundației.

● Scrisoarea de motivație a aplicantului, scrisă de mână, de 1-2 pagini, prin care explică în ce ar investi bursa, cum l-ar ajuta această investiție și care i-ar fi parcursul școlar și extrașcolar (scrisorile scrise de alte persoane decât aplicanții nu vor fi luate în considerare). Elevii care doresc să beneficieze de o relație de mentorat cu donatorii Fondului de Burse trebuie să motiveze această alegere prin realizarea unor paragrafe la finalul scrisorii de motivație, menționând interesele și așteptările pe care le au.

● O scrisoare de recomandare din partea unui profesor îndrumător/diriginte/director – de ce îl recomandă, câteva cuvinte despre potențialul și caracterul aplicantului. Scrisoarea trebuie să conțină și datele de contact ale autorului.

● Adeverință la zi eliberată de instituția de învățământ care să ateste media la purtare și media școlară în toți anii de studiu.

● Diplome și acte doveditoare cu premiile obținute la concursuri, olimpiade, festivaluri de nivel național din ultimii trei ani, implicare în acțiuni de voluntariat, toate așezate în dosar în ordine cronologică inversă (începând cu anul 2016). În plus, tinerii vor completa dosarul cu exemple din munca lor, adăugând copii (scanate) xerox ale lucrărilor realizate de ei (opere grafice: desene, picturi, fotografii etc.) sau fotografii pentru acele lucrări care nu pot fi fotocopiate (sculpturi, tablouri, creații vestimentare etc.). De asemenea, în momentul în care are loc interviul, tânărul va prezenta câteva lucrări în original, dacă acestea vor fi transportabile.

● Documente la zi care să evidențieze nivelul venitului pe membru de familie în ultimele 4 luni :

1. Adeverinţă de salariu/venit, adeverință de șomaj sau cupoane de pensie pe ultimele 4 luni de la ambii părinți;

2. Adeverință de la Administrația Fiscală care atestă dacă există venituri din activități independente și care este cuantumul acestora;

3. Fișa fiscală care atestă venitul pe anul 2016 al familiei.

4. Declarație pe proprie răspundere din partea unui părinte sau tutore legal că nu există alte venituri în afară de cele declarate.

– Dacă unul din părinți sau ambii sunt decedați trebuie să se prezinte actele care justifică acest aspect și documentele care atestă suportul social (copie după decizia de pensie de urmaș și copii ale cupoanelor de pensie de urmaș de pe ultimele 4 luni).

– Dacă părinții sunt divorțați, trebuie să se prezinte actele care justifică acest aspect și documentele care atestă pensia alimentară. În cazul în care copilul nu beneficiază de pensie alimentară, trebuie să se realizeze o declarație pe proprie răspundere prin care părintele responsabil de copil declară lipsa veniturilor de acest tip. 5 • Copie după cartea de identitate/certificatul de naștere (pentru cei care nu au împlinit încă 14 ani).

• Copie după cărțile de identitate/certificatele de naștere ale tuturor membrilor familiei care locuiesc cu aplicantul.

Condiții de acordare a burselor Bursa de excelență: bursierii trebuie să dovedească, pe tot parcursul anului, că aceștia au achiziționat instrumente de practică și/sau au luat parte la cursuri de pregătire care s-au concretizat ulterior în participarea la concursuri și olimpiade naționale.

Cu fiecare bursier, Fundația Comunitară Dâmbovița va semna un contract care stabilește drepturile și obligațiile părţilor. De asemenea, după acceptarea în program, bursierul își asumă poziția de voluntar al Fundației pentru activitățile desfășurate în timpul anului care necesită ajutorul lui. În funcție de programul și disponibilitatea tânărului, acesta va fi cooptat în derularea unor evenimente și fonduri importante ale Fundației. În acest mod, el interacționează și cunoaște mai bine Fundația Comunitară Dâmbovița, participarea la activități având un rol semnificativ în dezvoltarea lui profesională și personală. Calendarul programului 16 ianuarie 2017 Deschiderea Fondului de Burse,,Excelența în educație” 16 ianuarie 2017 – 14 februarie 2017 Promovarea programului si depunerea electronică a formularului de aplicație 14 februarie 2017

Data limită de depunere a formularului de aplicație 14 – 16 februarie 2017

Selecția aplicanților pe baza informațiilor din formularul electronic trimis de candidat. 16 februarie 2017 Anunțarea candidaților eligibili 16 – 22 februarie 2017 Depunerea dosarelor de către candidații declarați eligibili 23-27 februarie 2017

Interviul cu aplicanții declarați eligibili 27 februarie 2017 Anunțarea aplicanților care vor beneficia de Fondul de Burse 28 februarie 2017 Eveniment de lansare a Fondului de Burse sesiunea 2017 și semnarea contractelor cu părinții bursierilor Martie 2017 – decembrie 2017 Implementarea şi monitorizarea programului

Prezentarea unor documente false, neactualizate la zi ori a documentaţiei incomplete în scopul obținerii bursei, atrage după sine pierderea dreptului de a solicita pe viitor alte burse sau a unui alt tip de suport din partea Fundației Comunitare Dâmbovița.

Pentru mai multe informații: Irina Constantinescu- Grant manager T: 0734.324.756 E: [email protected]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media