Două petiții care cer închiderea școlilor din județul Dâmbovița au fost lansate pe platforma petitieonline.com.
209 tineri din Târgoviște, Titu și Pucioasa au semnat în favoarea petiției care cere închiderea școlilor până pe 2 martie. Cei care au lansat-o cer închiderea unităților de învățământ pentru că „mediul de transport in comun circula cu greu sau deloc iar frigul ne provoaca gripa in ciuda faptului ca suntem bine imbracati„.
O altă petiție cere suspendarea cursurilor: „Prin întocmirea acestei petiții, vă cerem suspendarea cursurilor din Dambovita din cauza condițiilor meteo, sunt copii care stau mai departe de scoala si merg prin ger si vânt. Dorim suspedarea orelor pana cand vremea va fi mai buna. Nu suntem roboții si nu vrem sa ajungem prin spitale! Multumim!” Deocamdată au semnat doar 41 de copii din Târgoviște, Moreni, Dărmănești și Vlădeni.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a decis că nu se justifică suspendarea cursurilor în județul nostru, în ciuda deciziilor luate în județele vecine.
Astfel de petiții au lansat și elevii din Brăila, Suceava, Maramureș, Prahova, Bacău, Călărași sau Galați.