Un grup de elevi de la Centrul Județean de Excelență Dâmbovița se pregătește să reprezinte județul într-o mobilitate educațională internațională, care va avea loc în Finlanda, în perioada 20–24 aprilie a.c. Destinația este Tavastia Education Consortium din Hämeenlinna, iar experiența face parte dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.
Nouă din cei unsprezece elevi selectați vor participa la activități educaționale axate pe domeniile STEM, colaborând direct cu elevi finlandezi. Vor avea, astfel, ocazia să descopere un sistem de învățământ considerat printre cele mai performante din Europa. Mobilitatea promite nu doar activități academice, ci și o experiență culturală valoroasă.
Această oportunitate este oferită prin proiectul „Performanță prin STEM – Sustenabilitate, Transformare, Educație, Mobilitate” (PerformSTEM), proiect declarat câștigător la Apelul Erasmus+ 2025, obținând 90 de puncte și fiind finanțat integral, cu un buget de 19.465 de euro.
În perioada noiembrie–decembrie 2025, s-au desfășurat etapele de selecție a beneficiarilor direcți. Selecția elevilor a urmărit nu doar rezultatele academice, ci și motivația, capacitatea de colaborare, interesul pentru domeniile STEM și deschiderea către învățare, în context internațional. 27 de elevi ai centrului au depus candidaturi și au susținut interviuri, dintre ei fiind selectați 11 elevi, doi dintre ei cu statut de rezervă.
“Elevii selectați formează un grup echilibrat, relevant pentru nevoile și obiectivele proiectului, cu potențial ridicat de reprezentare a Centrului Județean de Excelență Dâmbovița (CEX-DB). Studiază discipline din aria STEM (fizică, chimie, biologie, informatică, gândire critică), sunt ambițioși, dornici de competiție, iar acest proiect le oferă o altă perspectivă a interdisciplinarității învățării pentru performanță, a beneficiilor lucrului în echipă, alături de elevi din Finlanda. Avem convingerea că această mobilitate va genera un impact real asupra dezvoltării lor personale și profesionale, dar și asupra comunității educaționale din care provin, prin diseminarea experiențelor și bunelor practici dobândite”, a declarat prof. Laura Florentina Nae, profesor coordonator la CEX-DB, însoțitor al grupului de elevi în mobilitatea din Finlanda.
În prezent, se derulează activități de pregătire culturală, lingvistică și pedagogică/profesională, elevii lucrând în echipe mixte pentru realizarea materialelor de promovare ale proiectului: videoclip promo Erasmus+, videoclip promo PerformSTEM și articole destinate presei locale.
Vocea elevilor: entuziasm și motivație
Cristian Baciu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Constantin Carabella”, grupa G26 – Informatică aplicată CEX-DB, vede participarea ca pe o șansă care îi poate schimba parcursul.
„Pentru mine, Erasmus+ este mai mult decât un program european care sprijină educația, formarea, tineretul și sportul – este o adevărată ușă deschisă spre lume și spre oportunități reale de învățare. Când am aflat că pot participa la o mobilitate de grup prin proiectul PerformSTEM, m-am simțit profund emoționat și recunoscător pentru șansa de a descoperi lucruri noi, de a întâlni oameni din alte culturi și de a mă provoca pe mine însumi, în afara spațiului meu familiar. Fiind prima mea experiență Erasmus+, privesc această oportunitate cu multă responsabilitate. În gimnaziu, provenind din mediul rural, nu am avut acces la astfel de proiecte, iar, acum, simt că mi se oferă ceva cu adevărat valoros: acces la experiențe care îmi pot extinde orizonturile și îmi pot schimba perspectiva asupra viitorului”, a precizat Cristian Baciu.
La rândul său, Georgiana Maria Iancu, elevă clasa a X-a la Colegiul Național „Constantin Carabella”, grupa G19 – Biologie CEX-DB, își dorește să descopere direct modelul educațional finlandez.
„Consider că participarea la PerformSTEM mă va ajuta să îmi consolidez competențele STEM și digitale, în special prin contactul direct cu un sistem educațional performant. Știu că Finlanda se numără printre cele mai digitalizate țări din Uniunea Europeană și este recunoscută pentru rezultatele excelente obținute la disciplinele reale și la testele internaționale. De aceea, sunt dornică să interacționez și să învăț alături de elevi finlandezi, într-un mediu educațional deschis, modern și motivant. Îmi doresc să descopăr modul în care tinerii din Finlanda învață, colaborează și își petrec timpul liber, dar și să înțeleg mai bine valorile care stau la baza unui sistem educațional de succes”, a declarat Georgiana Maria Iancu.
Pentru Ștefan Luigi Nan, elev în clasa a XI-a la Colegiul Economic „Ion Ghica”, grupa G28 – Dezbatere și gândire critică CEX-DB, experiența are și o puternică dimensiune personală:
„Pentru mine, PerformSTEM nu înseamnă doar o mobilitate transnațuională, ci o șansă reală de a învăța, de a evolua și de a mă descoperi, implicându-mă cu maturitate și responsabilitate în toate activitățile proiectului Centrului Județean de Excelență Dâmbovița. Am mai participat la un proiect finanțat prin programul Erasmus+, experiență care a avut un impact puternic asupra dezvoltării mele personale și academice. Tocmai de aceea îmi doresc să retrăiesc un astfel de context internațional, iar Finlanda mă atrage în mod special prin cultura sa, valorile promovate și prin sistemul educațional recunoscut pentru performanță, echilibru și respect pentru natură”, a adăugat și Ștefan Luigi Nan.
Prin această mobilitate în Finlanda, Centrul Județean de Excelență Dâmbovița confirmă că performanța școlară înseamnă nu doar rezultate, ci și curajul de a învăța dincolo de granițe, într-un mediu internațional modern și colaborativ.
Excelență în educație
Centrul Județean de Excelență Dâmbovița funcționează ca unitate de educație extrașcolară la nivel județean, având o ofertă educațională axată pe selectarea și antrenarea elevilor capabili de performanțe, a elevilor care manifestă interes constant pentru participarea la olimpiade și concursuri școlare aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Una dintre direcțiile prioritare urmărite anual a fost accesarea Programului Erasmus+, în domeniul Educație școlară.
“De la înființare și până în prezent, în calitate de director al centrului, am fost preocupată de identificarea și valorificarea oportunităților rezultate din diagnoza instituțională, cu scopul de a oferi elevilor contexte autentice de învățare și dezvoltare. Deși parcursul nu a fost lipsit de provocări, prin perseverență și prin sprijinul oferit de colegi, inspectori școlari și colaboratori externi, la Apelul 2025, proiectul „Performanță prin STEM – Sustenabilitate, Transformare, Educație, Mobilitate” (acronim PerformSTEM) a obținut finanțare integrală de la Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+”, a mai declarat prof. Teodora Popa, director al Centrului Județean de Excelență Dâmbovița.




Facebook
WhatsApp
TikTok



































