Ca în fiecare an de când a fost înființat, Centrul Europe Direct Târgoviște, din cadrul Bibliotecii Județene I.H.Rădulescu, organizează și anul acesta Ziua Internațională a Copilului.
Ajunsă la cea de-a cincea ediţie, manifestarea dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, sub egida “Suntem copii ai Europei”, doreşte să implice şi mai multe persoane din oraşul Târgovişte, fie ei copii sau tineri, nepoţi sau bunici. Activitatea concurs va avea loc luni, 3 iunie 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi în Piaţa Mihai Viteazu, începând cu orele 10.00. În dorinţa de a promova o gândire europeană şi de a populariza fenomenul de “Uniune Europeană” în rândul celor mici şi, în acelaşi timp, de a informa populaţia asupra beneficiilor aduse de către aceasta, vă aşteptăm, cu mic, cu mare, să sărbătorim împreună. Toţi participanţii, fie ei participanţi în concurs ori simpli spectatori sunt aşteptaţi cu surprize şi cadouri.
În cadrul activităţii va avea loc un complex de concursuri la care vor participa delegaţii a câte 4 elevi de la clasele a III-a şi a IV-a de la şcolile din întreg judeţul Dâmboviţa care vor concura pentru premiile puse la bătaie. Fiecare participant va fi răsplătit, indiferent de rezultat. Fiecare delegaţie va reprezenta o ţară a Uniunii Europene care vor fi stabilite prin tragere la sorţi în data de 21 mai 2013, ora 16.00, după ce toate delegaţiile sunt înscrise. Toate echipajele vor avea acelaşi timp de lucru şi pot fi constituite din elevi care vin de la clase diferite de a III-a şi a IV-a. În cazul în care un delegat/o echipă se retrage, prof. coordonator/ delegatul /echipa retras/ă trebuie să îşi găsească un înlocuitor. Premiile oferite sunt substanţiale.
Elevii se vor înscrie pe baza unui dosar care va cuprinde:
– Nume, prenume al copiilor care fac parte din delegaţie, precum şi sarcinile pe care aceştia le au de îndeplinit în concurs.
– unitatea de învăţământ, clasa, prof coordonator
– E-mail şi nr. de telefon mobil al învăţătorului coordonator care va face extragerea la sorţi a ţării în data de 21 mai 2013, ora 16.00.
– tabel cu numele şi prenumele persoanelor care vor participa în calitate de elevi susţinători, însoţitori/coordonatori, semnat şi ştampilat de conducerea şcolii (model anexat la prezentul regulament).
– o compunere/o poezie cu titlul E dreptul meu, sunt cetăţean european! (max o pagină, caractere Times New Roman 14, la un rând).
– o planşă format A3 cu tema E dreptul meu să fiu copil (realizată de toţi concurenţii – concepţie liberă).
Temele trebuie realizate în întregime de elevi, rolul învăţătorului coordonator este numai acela de a îndruma copiii.
Dosarele vor fi depuse pana la data de 21 mai 2013, ora 14.00 pe e-mail sau direct la Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte din cadrul Bibliotecii Judeţene “Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa.
Pe baza dosarelor se va face selecţia delegaţiilor participante care vor fi anunţate în data de 21 mai 2013, ora 16.00.