Elevii clasei a III-a B de la Școala Tudor Vladimirescu Târgoviște s-au bucurat astăzi de o activitate deosebită, realizată în cadrul campaniei „Europa, Casa Noastră”, în cadrul căreia au mai avut loc astfel de activități la această clasă. Astăzi, copiii au primit vizita unei reprezentante a campaniei derulate la nivel național, care le-a vorbit celor mici, antrenându-i în jocuri distractive, despre Uniunea Europeană, statele acesteia și importanța instituțiilor europene. La activitate au participat și directorul adjunct al școlii, dar și consilierul educativ.
Elevii clasei coordonate de învățătoarea lor, Mihaela Georgescu, s-au dovedit pregătiți cu răspunsuri care au uimit-o pe invitată. La sfârșit, cei mici au primit CD-uri cu jocuri educative despre Uniunea Europeană și reviste informative.
„Campania Europa, Casa Noastră este o campanie pe care o derulăm la nivel național pentru reprezentanța Comisiei Europene în România. Este al cincilea an, în fiecare județ al țării. Mergem în câte două unități de învățământ din fiecare județ. Astăzi, la Târgoviște am fost la Liceul Spiru Haret și aici, la Târgoviște, la Școala Tudor Vladimirescu. Am ales aceste două unități de învățământ, pentru că ele au fost foarte active pe parcursul campaniei, au câștigat și premii: excursii la Bruxelles, la Comisia Europeană, pentru profesorii care au coordonat proiectele, și am decis să venim aici, să vedem cum percep copiii Uniunea Europeană”, a declarat Claudia Oprescu, reprezentant al campaniei. Aceasta spune că elevii din ciclul primar și gimnazial sunt mai interesați decât colegii lor mai mari de liceu să afle lucruri noi despre Uniunea Europeană, însă și aceștia din urmă sunt atrași în realizarea de proiecte și voluntariat.
Concurs de proiecte dotat cu premii de 2000 euro
Activităţile programului „Europa, Casa Noastră” sunt disponibile pe portalul web: www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile. Coordonatorii invită şcolile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menţionată. Şcolile și liceele participante vor putea apoi publica rapoarte şi fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor.
“Vizite şi dezbateri în şcoli”, primul set de activităţi, va da ocazia participanţilor să întâlnească personalităţi publice sau cetăţeni obişnuiţi cu care să intre în dialog.
“Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională. Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reușite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la București și își vor prezenta proiectele în fața unui juriu. Se vor acorda 3 premii a 500 euro și 5 mențiuni a câte 100 euro fiecare. Profesorii coordonatori ai echipelor finaliste vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană.
Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanței este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.
În numele și sub îndrumarea Reprezentanței Comisiei Europene, Chelgate Public Affairs & Public Relations va implementa această campanie de comunicare. Chelgate este o companie britanică de consultanță în domeniul afacerilor publice și al comunicării. Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale. Chelgate acordă consultanţă în comunicare atât sectorului privat, cât şi celui public.
foarte frumos ,Bravo, felicitari.Poate vor veni si la Botosani.