Universitatea Valahia Târgovişte este partener în acest proiect cu instituţii din Turcia,
Laborator virtual pentru îmbunătăţirea lecţiilor de Ştiinţe
În principal, în cadrul proiectului, se realizează un Laborator Virtual care va cuprinde o serie de experimente virtuale, ce pot fi utilizate ca şi materiale didactice auxiliare în cadrul lecţiilor de Ştiinţe. Scopul proiectului NTSE este crearea unei noi direcții în predarea Ştiințelor prin intermediul TIC, creşterea nivelului de atractivitate a cunoştinţelor predate în cadrul Ştiinţelor pentru elevii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, precum şi introducerea noutăţilor ştiinţifice din domeniul Nanoştiinţelor şi Nanotehnologiilor, la nivelul profesorilor şi viitorilor profesori de Ştiinţe. Laboratorul Virtual va servi drept platformă pentru orele de Ştiințe, sub forma unei colecţii de materiale didactice, în fapt un hub care cuprinde materiale grafice ajutătoare, simulări şi experimente din domeniul Nanotehnologiilor atrăgătoare pentru învăţarea Ştiințelor.
Sprijiniţi elevii târgovişteni cu un vot pe Internet!
Tot în cadrul proiectului, astăzi a avut loc o lecţie despre Nanotehnologii şi cum pot fi ele implementate în viaţa noastră, la Şcoala “Vasile Cîrlova” din Târgovişte. Elevi de aici au prezentat posterele pe care le-au realizat pentru Competiţia Nano, deschisă în cadrul proiectului „Ne-am gândit să facem ceva diferit, despre materiale care pot să revină la forma iniţială după ce acestea sunt deformate, materiale care prezintă memoria formei lor iniţisle. Ştiam despre Nanotehnologii de la orele de fizică şi chimie, îmi place domeniul şi vreau să le aplic fie în informatică, fie în medicină”, spune cu pasiune Miruna Chiricu, elevă în clasa a VII-a, locul I la faza judeţeană a Olimpiadei de Biologie. Posterele vor fi afişate pe site-ul proiectului (www.ntse-nanotech.eu) unde vor putea fi şi votate. Fiecare vot aduce participanţilor şansa de a fi selectaţi pentru Tabăra de Nanoştiinţe, din această vară, din Bulgaria. Aşa că fiecare dintre noi putem să-i ajutăm să-şi împlinească visul şi să le dăm o şansă să schimbe ceva în bine.
Obiectivul esenţial al competiţiei este încurajarea elevilor de a realiza proiecte legate de Nanoştiinţe şi Nanotehnologii, şi de a inspira educaţia prin Stiinţe în vederea formării viitorilor specialişti. Proiectele câştigătoare vor fi premaiate, iar elevii câştigători vor fi invitaţi la Conferinţa Nano-Tech, care va avea loc în Istanbul, Turcia, în toamna acestui an. Ea se va desfăşura pe durata unei zile şi se va adresa unui număr de cel puţin 200 de participanţi, inclusiv reprezentanţi ai Ministerului Educației, dar şi ai mediului academic din domeniul Ştiințelor. În cadrul conferinţei vor fi susţinute o serie de prezentări care vor ilustra ultimele noutăţi în domeniul Nanotehnologiilor, dar şi impactul acestora asupra lumii în care trăim. Produsele realizate în cadrul proiectului vor fi prezentate în ateliere de lucru, în vederea asigurării diseminării rezultatelor obţinute.