Miercuri, 12 octombrie a.c., un instructor în formare paramedicală și echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri de la Moreni, i-au învățat pe elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Moreni cum să intervină în cazul unei urgențe medicale.
Atât elevii și profesorii școlii, cât și câțiva elevi sosiți printr-un program Erasmus, au învățat cum să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator, în cazul obstrucționării căilor aeriene la adulți și cum să așeze o victimă în poziția laterală de siguranță. Toți cei prezenți au fost instruiți, pe rând, și au avut ocazia să practice pe manechine.