Colegiul Economic, ocolit de elevi
La Colegiul Economic, pentru cele 56 de locuri oferite s-au înscris doar 5 elevi, la calificarea ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie. La Grupul Şcolar Goga Ionescu Titu, pentru cele 56 de locuri s-au înscris 26 de elevi, cei mai mulţi pentru calificarea mechanic auto. Grupul Şcolar Industrial Petrol Moreni şi-a ocupat toate locurile la cele souă specializări, lăcătuş şi sudor, la fel ca şi Grupul şcolar Industrial Pucioasa, unde cele 24 de locuri pentru calificările templar universial şi pădurar au fost ocupate în urma unui concurs. Grupul şcolar Agricol Tărtăşeşti şi-a ocupat 23 din cele 30 de locuri pentru mecanic auto, iar Grupul Şcolar Industrial Nicolae Ciorănescu Târgovişte 22 din cele 28 de locuri pentru calificarea electromecanic. Şi cele 25 de locuri pentru frigotehnist oferite la Grupul Şcolar Iordache Golescu Găeşti au fost la mare căutare 31 de candidaţi fiind înscrişi aici, în timp ce la secţia Potlogi a acestui grup şcolar cele 25 de locuri pentru mecanic utilaje şi instalaţii în industrie nu au avut niciun candidat. Lipsă de candidaţi a avut şi Grupul Şcolar Agricol Dr.C.Angelescu Găeşti, unde cele 30 de locuri pentru lucrător în agricultura ecologică nu au prezentat interes pentru nimeni. Grupul Şcolar Şcolar Auto Târgovişte a avut 18 candidaţi pentru calificarea mechanic auto şi 12 pentru cele 10 locuri la tinichigiu vopsitor. La Grupul şcolar Udrea Băleanu Băleni, au fost 40 de candidaţi pentru cele 50 de locuri la confecţioner produse textile şi mecanic agricol, iar la Grupul Şcolar Industrial Aurel Rainu Fieni 21 de candidaţi pe ntru cele 31 de locuri la calificarea mechanic utilaje şi instalaţii în industrie. Şi Grupul Şcolar Voievodul Mircea Târgovişte s-au înscris 17 candidaţi, pentru cele 56 de locuri la specializările sudor şi lăcătuş construcţii mecanice şi utilaj tehnologic. Cei interesaţi pot consulta lista locurilor disponibile la începutul programului pe site-ul http://www.alegetidrumul.edu.ro/oferta-de-invatamant-profesional/2012-2013/DB/