Elevii dâmbovițeni l-au omagiat astăzi pe Mihai Eminescu la Biblioteca Județeană. În cadrul unui maraton de activități organizate în cadrul acestei instituții de cultură cu ocazia “Săptămânii culturii naționale”, astăzi, elevi de la Şcolile I.A.Brătescu Voineşti din Târgovişte, Mihai Viteazul din Târgovişte, Şcoala Ocniţa şi membrii ai cercurilor de literatură şi muzică de la Palatul Copiilor Târgovişte au prezentat un spectacol de poezie şi muzică în faţa publicului format din profesori şi părinţi. O parte dintre copii au recitat versuri scrise chiar de ei, la cercul de literatură coordonat de profesoara Ioana Geacăr. Cei prezenţi s+au bucurat, de asemenea, de programul prezentat de copiii de la cercul de muzică instrumental de la Palatul Copiilor Târgovişte. Au fost organizate expoziţii de poezie grafică, pe diferite tehnici literare, un atelier de origami, propus de profesoara Larisa Popescu, şi un atelier muzical, propus de profesoara Mariana Vârjoghe, la care au avut posibilitatea să participe copii care nu sunt înscrişi la Palatul Copiilor. Mâine, săptămâna culturii naţionale se încheie la biblioteca judeţeană cu un eveniment deosebit. Dâmboviţenii au întâlnire la ora 16.00 cu poetul Theodor Răpan, creatorul speciei literare postmoderniste reflintext (reflex literar intelectual).


