Tradiția merge mai departe la Târgoviște, unde Palatul Copiilor Târgoviște și Cercul de CANTO al Palatului Copiilor Târgoviște organizează sâmbătă, 27 aprilie, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Regional de Interpretare Vocală, Folclor și Tradiții „Pe Plaiul Târgoviștei”.
Evenimentul a fost gândit și creat de profesor de canto Cristina Gheorghilaș pentru a descoperi și motiva voci cu potential din rândul copiilor și tinerilor. Festivalul se adresează elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu vârste între 7 și 19 ani și este inclus în calendarul CAER al Ministerului Educației. „Ideea a plecat de la faptul că județul Dâmbovița nu avea un concurs de acest nivel. El este menit să descopere tinere talente, să dezvolte dragostea pentru muzică/artă și spiritul de competiție, să stimuleze imaginația și creativitatea, totodată respectul pentru valorile autentice și să îmbogățească pe termen lung climatul cultural-artistic”, a explicat prof. Cristina Gheorghilaș, a cărei vastă experiență în domeniu o face o bună cunoscătoare a fenomenului cultural-artistic.
Concursul se desfășoară pe 7 secțiuni și pe 3 categorii de vârstă: categoria I 7-10 ani; categoria a II-a 11 -14 ani; categoria a III-a 15-19 ani. Secțiunile sunt împărțite generos, oferind șansa cât mai multor copii și tineri să-și exprime talentul muzical: solist vocal muzică populară și muzică ușoară, grupuri vocale muzică popular și muzică ușoară, duete muzică populară și muzică ușoară, solist vocal – doină/baladă (pentru clasele a VII-a – a XII-a).
Fiecare secțiune va avea șapte câștigători: trofeu, premii I, II, III și mențiuni I, II și III. Concurenții vor fi departajați de un juriu format din profesori de specialitate: Felix Constantin Goldbach – lector universitar doctor în Departamentului de Arte – Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității “Valahia” din Târgoviște și inspector scolar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (președinte juriu); Daniela Călineț-Petre – professor canto în cadrul Clubului Copiilor Moreni; Justin Gropescu – professor de muzică la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște; Doina Bădica – professor de muzică la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște.
Evenimentul va avea loc la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște, începând cu ora 9.45 și va reuni participanți din 15 județe, amploarea festivalului crescând veritiginos de la an la an.