Motto: Educaţia este cea mai importantă armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. Nelson Mandela
Gazeta Dâmboviţei va propune o nouă campanie de excepţie în care, până la sfârşitul lunii iunie, am ales să vi-i prezentăm pe acei elevi care ne reprezintă cu mândrie judeţul. Copii pentru care munca, împletită cu talent şi ambiţie, fac ca sistemul educaţional românesc să pară uneori unul dintre cele mai performante ale lumii. Sprijiniţi de profesori şi părinţi, aceşti copii de excepţie merită toată aprecierea noastră. Gazeta Dâmboviţei a desfăşurat în luna martie campania „Doamne de excepţie”, care s-a bucurat de un real succes printre cititori, aşa cum sperăm că se va bucura şi noua campanie.
Astăzi, aducem în atenția dumneavoastră, a cititorilor, doi elevi merituoși de la Liceul Teoretic Petru Cercel Târgoviște, care au obținut rezultate bune la două discipline din arii curriculare diferite: italiana și matematica, elevi care ne-au spus că învață din pasiune pentru aceste discipline.
Italiana este o disciplină la care, de obicei, se bucură de un succes mai mare printre eleve dar, se pare că Laurențiu Stoica, din clasa a XI-a a liceului târgoviștean este una dintre excepții, fiind chiar pasionat de italiană, mai ales după ce a fost învățat doi ani, în clasele a VII-a și a VIII-a în Italia.
La liceu, apoi, tânărul a participat în fiecare an la olimpiada de italiană, obținând de fiecare dată premii. Laurențiu spune că nu este tratat de colegi într-un mod diferit pentru că este olimpic, participarea la olimpiadă fiind doar o mică portiță, care l-ar putea ajuta să intre mai ușor la facultatea de limbi străine. Pentru mențiunile obținute la faza națională a olimpiadei, liceeanul a primit diplome, sume simbolice de bani și recunoaștere din partea celor care îl apreciază. Știe că alți colegi olimpici la italiană, de exemplu din Pucioasa, au primit mai mulți bani pentru rezultatele lor de la administrația locală, dar nu este supărat pentru asta, deoarece nu a învățat pentru bani, ci pentru viitorul lui. Laurențiu este conștient și de importanța pe care o are cunoașterea unei limbi străine într-o societate în care acest lucru a devenit necesitate: „ Am trăit într-o țară străină și știu că, dacă nu cunoști limba, nu poți să te descurci„.
Tânărul spune că i-a plăcut în Italia și se gândește să urmeze facultatea acolo, dar să se întoarcă ulterior în țară.
„Aș lucra la matematică și aș lăsa totul…”
Și Ana Maria Delișor este olimpică, dar la matematică, unde a participat anul acesta pentru prima dată, deși este ultimul an de liceu și o așteaptă examenul de Bacalaureat.
Eleva a participat în fiecare an și la alte discipline la olimpiadă, dar nu s-a calificat la fazele naționale. Îi place mult și biologia, dar matematica este marea ei pasiune, motiv pentru care a și participat anul acesta la olimpiadă, unde nu a obținut premiu, dar spune că a muncit mult să ajungă acolo, printre alți copii de excepție. „Într-adevăr, este mult de muncă, dar munca pentru matematică nu o faci doar într-un an sau câteva luni. Asta e o pregătire continuă. …La fiecare lecție întâlnim noi informații și nu poți recupera ușor pentru că, odată ce ai trecut de o lecție, nu mai poți reveni la ea, iar cunoștințele respective le utilizăm apoi în multe alte lecții. Fără pregătirea de acasă este imposibil. Îmi place mult să lucrez la matematică și, oarecum, e o distracție pentru mine. Aș lucra la matematică și aș lăsa totul, adică aș da orice materie pe matematică”, spune Ana Maria.
Tânăra crede că este nevoie și în Târgoviște, ca și în alte județe, de un centru de excelență pentru elevii care vor să lucreze mai mult, să performeze.
După liceu, Ana Maria vrea să studieze la Facultatea de Electronică, la Pitești sau la București.
Citește și
ELEVI DE EXCEPȚIE: ANDREI BRATU: “GEOGRAFIA ESTE O PASIUNE ŞI PASIUNILE TREBUIE SĂ FIE URMATE”
Felicitari Ana!Mult succes in continuare si sa stii ca suntem mandrii de tine!
Felicitări Ana. Să fi perseverentă în continuare. Să ai parte de multe realizări în viață. Succes la bacalaureat. Ne mândrim cu tine, toată familia.