Ieri, 13 aprilie, a avut loc faza județeană a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică “Tinerii dezbat”, la care atât echipa de începători, cât și echipa de avansați ale Colegiului Național „Constantin Carabella” din Târgoviște au reușit să se impună, calificându-se la faza națională a competiției.
Concursul a avut loc la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște, locul al doilea la secțiunea Avansați a fost ocupat de Colegiul „Nicolae Titulescu” din Pucioasa, iar la Începători de Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște.
La categoria Debutanți, audolescenții de la Carabella au convins după ce au condamnat în discursurile lor, imaginându-și că se află la tribuna Parlamentului, influența industriei muzicale asupra tinerilor și au argumentat pedepsirea elevilor pentru acte de cyberbullying. La secțiunea Avansați, temele propuse de Ministerul Educației au vizat impunerea de restricții privind deschiderea, în orașele mici, a magazinelor care aparțin unor lanțuri de retail, pentru a proteja afacerile locale și regretul ascensiunii culturii start –upurilor în rândul tinerilor.
Debutanții care au participat la dezbatere din partea Colegiului Național „Constantin Carabella” sunt: Briana Popa, Ștefan Cristache, Alin Bîrzescu-Popescu, Vlad Arabagiu (rezervă). Avansații sunt: Elena Iosif, Ana Roșca, Ana Florea, Ioana Stanciu (rezervă). Echipele câștigătoare s-au pregatit și în cadrul Centrului de Excelență Dâmbovița, sub coordonarea Coordonatorii celorprofesoarelor Manina Leașu și Monica Popa.
„Tinerii dezbat” este o olimpiadă naţională care promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală și contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de gândire critică și de comunicare rațională în spaţiul public, precum şi la formarea şi dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială.Practica dezbaterilor îi pregăteşte pe tineri să acţioneze coerent, să investigheze şi să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici şi constructivi în abordările asupra unui subiect.
Faza pe țară a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică “Tinerii dezbat” va avea loc la Constanta, în perioada 7-13 mai.