Șapte instituții de învățământ târgoviștene au participat la etapa pe centru metodic a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Cupa Tymbark Junior, ce a avut loc ieri, 25 octombrie, la Complexul de Națație: Școala Gimnazială „Prof. Paul Bănică” din Târgoviște, Școala Gimnazială „Matei Basarab”, Școala Gimnazială ,,I.Al. Brătescu – Voinești”, Școala Gimnazială Coresi, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”.
Echipa Școlii Gimnaziale „Prof. Paul Bănică”, coordonată de profesorii Dan Alexandru Tică, Cosmin Lunescu și Bianca Pătrășcan, a reușit să se impună și să se califice astfel la etapa județeană ce va avea loc la finalul lunii ianuarie 2025. Pregătirea sportivă este avantajul echipei de la „Prof. Paul Bănică”, școala având în desfășurare parteneriate cu cluburi sportive din Târgoviște, prin care este pus în valoare talentul sportiv al elevilor.
Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Cupa Tymbark Junior este o competiție de fotbal pe teren redus organizată de Federația Română de Fotbal și Maspex Romania, în colaborare cu Ministerul Educației. Aceasta face parte din programul Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal și include categorii U12 pentru băieți și fete, precum și U8 și U10 pentru ambele categoriii