46 de ani a învățat generații de copii să scrie și să citească. Ultima zi la catedră a fost, însă, cea mai grea dintre toate. Învățătorul Florin Ene a slujit comunitatea din Văcărești, 46 de ani, predând la școala din localitate. A fost an de an alături de elevi, dar finalul carierei a avut loc departe de aceștia, încheiat brusc de pandemia de coronavirus. Ultimul an nu a avut festivitate de premiere și nici un bal la care elevii să-și ia la revedere de la învățător. Totul s-a desfășurat prin intermediul calculatorului, un obiect la care nici nu visau cei din prima generație de elevi ai profesorului.
La punerea ghiozdanului în cui, învățătorul le-a lăsat elevilor, colegilor și părinților un emotionant mesaj în mediul virtual.
“LA SFÂRȘIT DE CARIERĂ…….1974 – 2020. A venit și luna iunie 2020, când trebuie să închid pentru ultima dată catalogul clasei a IV-a și să-l predau mai departe colegelor mele mai tinere. După 46 de ani de activitate neîntreruptă la școala ,,Iancu Văcărescu ” din comuna mea natală VĂCĂREȘTI, județul DÂMBOVIȚA, a sosit momentul când trebuie să pun ,,ghiozdanul în cui”.
Mulțumesc BUNULUI DUMNEZEU că m-a ținut sănătos până la vârsta de 66 de ani ca să pot preda zi de zi la catedră, modelând cele mai pure și nevinovate ființe. Acum, la sfârșit de carieră, pot spune că mi-am făcut datoria cu cinste, credință, onoare, demnitate și iubire fata de semenii mei și față de această frumoasă și nobilă meserie de ÎNVĂȚĂTOR pe care am practicat-o de la vârsta de 20 ani.
Nu am CERUT nimic, în SCHIMB, am fost și sunt RĂSPLĂTIT cu RESPECT de cei din jur. MULȚUMESC tuturor elevilor, părinților, bunicilor colegilor, prietenilor și familiei pentru iubirea cu care am fost înconjurat tot timpul. Până la sfârșitul vieții voi fi un OM simplu, loial și onest.
DRAGII MEI, vă amintesc TUTUROR că indiferent de MESERIA pe care o aveți , indiferent de FUNCȚIA pe care o aveți, indiferent de ȚARA unde trăiți să nu uitați NICIODATĂ că pentru PRIMA DATĂ ÎN VIAȚĂ AȚI AVUT ȘI AȚI IUBIT UN DOMN SAU O DOAMNĂ ÎNVĂȚĂTOARE CARE V-AU DESCHIS DRUMUL CĂTRE UN VIITOR LUMINOS.
VĂ IUBESC!”
sursa foto facebook, Florin Ene