kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Directorii școlilor și liceelor târgoviștene, informați oficial că de luni vor avea câte un agent de pază pentru siguranța elevilor

Directorii școlilor și liceelor târgoviștene au avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Târgoviște, unde au fost informați oficial că de luni, 11 martie, toate aceste unități de învățământ vor avea câte un agent de pază, care să asigure liniștea și ordinea, și să preîntâmpine din fașă orice conflict. “Împreună cu directorii, contabilii șefi și cu conducerea societății Municipal Security, eu zic că am reușit astăzi să facem un mare pas înainte pentru a asigura liniștea orelor de curs și siguranța copiilor, dar și a profesorilor în incinta unităților de învățământ din municipiul Târgoviște. Este o acțiune normală, o acțiune responsabilă, pe care o fac cu toată inima și care sper să dea rezultate, adică să nu mai avem conflicte cel puțin în interiorul unităților de învățământ”, spune edilul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga.

”Măsura este foarte bună. E binevenită. Două probleme ar fi: să vedem, într-adevăr în ce constă fișa postului și ce ajutor reprezintă pentru noi acești agenți, iar apoi și calitatea oamenilor contează. Omul trebuie să fie serios, să reușească într-un timp rapid, pentru că suntem la mijlocul anului, să cunoască problemele școlii, ale cartierului. Eu am experiență deja, pentru că școala noastră a angajat prin asociația de părinți un agent de pază. Noi o să vorbim cu părinții să vedem dacă mai este nevoie de această variantă. Nu știu dacă această soluție rezolvă toate problemele într-o școală mare, unde este o problemă să mergi cu ecusonul, de exemplu. Când vin 30 de părinți la o ședință, evident că nu poți să stai după ei să le dai ecusoane. Sigur că mai sunt astfel de breșe în sistemele de securitate. Trebuie să-i învățăm și pe oameni să se poarte. Vom avea, o să vedeți, mai multe probleme cu părinții, decât cu alții din afară”, spune Daniela Gâtlan, directorul Școlii Mihai Viteazul din Târgoviște.

Efortul bugetar pe care îl presupune această măsură este suportat integral de primărie și se ridică undeva la 4 miliarde de lei vechi.

În plus, primarul Gabriel Boriga i-a informat pe directori că un echipaj mobil va patrula opt ore pe zi, pentru ca lucrurile să fie ținute sub control.

Unele dintre unitățile de învățământ beneficiare de această măsură vor fi: Școala Matei Basarab, Școala Vasile Cârlova, Școala Radu cel Mare, Școala Paul Bănică, Școala Smaranda Gheorghiu, Școala Tudor Vladimirescu, Școala Coresi, Școala Mihai Viteazul, Școala Grigore Alexandrescu, Liceul Nr.5, Liceul Auto, Liceul Spiru Haret, Liceul Constantin Brâncoveanu, Liceul Nicolae Ciorănescu, Liceul I.H.Rădulescu, Liceul de Arte Bălașa Doamna, Colegiul Economic Ion Ghica, C.N.C.Carabella, C.N.I.Văcărescu, C.N..Constantin Cantacuzino și Liceul Petru Cercel. Elevii unora dintre aceste unități de învățământ vor avea agent de pază, însă nu la școala lor, ci la unitățile care îi găzduiesc în perioada reabilitării școlilor respective. Este cazul Școlii Coresi, al liceelor Petru Cercel și Constantin Cantacuzino.

primarie_4

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media