kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DÂMBOVIȚA: Sebastian Bobeică a fost ales președinte al Consiliului Județean al Elevilor

Foto: Consiliul Județean al Elevilor

Tânărul Sebastian Bobeică, fost preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor din cadrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, a fost ales de colegii săi în funcția de preşedinte al Consiliului Județean al Elevilor. Alegerile au avut loc, joi, 1 noiembrie.

Strategia mea de dezvoltare este una foarte simplă: dezvoltarea Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița pe mai multe axe, îmbunătățind ceea ce a fost realizat până la momentul actual, aducând propriile proiecte și idei. Dorim să ne facem, ca și structură, mult mai vizibili pe scena județeană, pentru a ne asigura că vocea elevilor este auzită. Un proiect-pilot va fi cel al Dezbaterilor Publice, în care vom aduce la masa discuțiilor reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor pentru a discuta pe tema sistemului educational și pentru a găsi soluții în sensul reformării acestuia. Nu ne vom opri strict la reprezentarea elevilor – vom merge mai departe, oferind elevilor programe de voluntariat și dezvoltare personală așa cum sistemul educational le poate oferi la momentul acesta. Spre exemplu, pregătim un proiect de anvergură, care să permit tuturor elevilor din învățământul preuniversitar să devină voluntari în domeniile care îi interesează. Vor exista numeroase activități care să permită dezvoltarea elevilor, orientarea lor vocațională, etc.” a precizat  tânărul în discursul său.

Sebastian Bobeică este coordonatorul platformei de jurnalism pentru liceeni – Gazeta Liceanului, pusă la dispoziția tinerilor de Gazeta Dâmboviței. Este un produs unic pe piața media din România, pe care publcația  noastra  îl susține din 2015.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media