Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 75%, în creștere cu peste 4 procente, comparativ cu anul trecut (70.79% – înainte de contestații). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 105 candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă.
Astfel, din totalul celor 140 de candidaţi cu lucrări evaluate, 87 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, doi candidaţi au fost notați cu 10, iar 44 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă nouă candidați.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen – Colegiul Național ”Constantin Carabela” Târgoviște, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrul de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.





Facebook
WhatsApp
TikTok



































