kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Dâmboviţa ar putea avea un Muzeu al Satului. Citeşte aici mai multe:

După ce anul trecut, în Târgovişte, au fost inaugurate două noi muzee, Muzeul “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic” şi Muzeul Ceauşeştilor, un alt proiect ar putea prinde contur. Este vorba despre un proiect propus pentru finanţare în perioada 2014-2020 şi anume înfiinţarea unui Muzeu al Satului şi introducerea în circuitul turistic şi salvarea caselor ţărăneşti cu arhitectură tradiţională românească din judeţul Dâmboviţa. Suma propusă pentru acest proiect ese estimează undeva la 4.500.000 de euro.

”Am făcut un studii, însă îmi doresc foarte mult să continui, în special pe partea de etnografie, întrucât judeţul are un potenţial deosebit şi există foarte multe lucruri în gospodăriile cetăţenilor care ar putea ajunge sub formă de donaţie sau achiziţie în colecţiile muzeului”, spune directorul C.N.M.Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina. Acesta spune că a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, şi s-a identificat o posibilă zonă, la Priseaca, unde s-ar putea realiza un astfel de Muzeu al Satului.

foto Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media