Vineri, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Biblioteca Județeană I.H.Rădulescu Dâmbovița printr-o serie de manifestări, la care au fost invitate personalități ale lumii culturale din toată țara. Printre aceștia, eminescologul Nicolae Georgescu, care va susține o conferință pe tema ” Ediția princeps Eminescu-o carte de autor ”. Nicolae Georgescu ăși va lansa cu această ocazie cartea ”Din misterele literaturii române ”, Ediția princeps Eminescu. În cadrul Zilei Naționale a Culturii vor mai avea loc momente poetice, momente muzicale, dar și activități organizate la filiala pentru copii a Bibliotecii Județene, ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, în colaborare cu școli din oraș.
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).
Camera Deputaților a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naționale.
Există precedente pentru această sărbătoare și în alte țări europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii a fost aleasă în ziua morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut Luis de Camoes.