Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Ştiu pivniţe adânci unde băum
Ştiu tainiţe prin urbea depravată
Ne ies în faţă litere de scrum
Trec coapse de poetă blestemată
Spre cuiburi profanate de asfalt
Unde îşi fac subpământene veacul
Femei cu şold de platină înalt
Şi păr adormitor ca basamacul
Regatele de fiere s-au surpat
Plutim prin metatimpi şi metaspaţii
De parcă-n muzici crude de sabat
S-ar îmbrăca în bube împăraţii
Scandând cântări cu notele-n dezmăţ
Tropare ce alunecă zălude
Ne-om aminti de veştedul răsfăţ
De umerii mireselor pierdute
Ce-n putrede fundacuri au dansat
Şi ne-au iubit cu gura lor amară
Iar burgul pare-un clopot scufundat
În cer adânc sub stea demoniacă
2.
Sclipea o stea de mare pe umăru-i stingher
Genunchii-n maculare iluminau metalic
Iar chipu-i ca-n efigii se dezghioca din fier
Părând amfitrioana ospăţului tantalic
Ca într-o scenă bufă şi tristă de harem
Ciocnindu-şi de tacâmuri inelul cu rubine
Femeia de la masă ne îndemna să bem
Dintr-o fiolă neagră iluzii clandestine
De sub egreta-i spelbă privindu-ne morbid
Ne vântura prin oase frigidele-i climate
Matroana cu un deget de staniu poleit
Habotnica putană cu ţâţele pudrate
Şi ca-n oglinzi toride în vinul maculat
Ce ni-l turna din şipuri femeia cilibie
Vedeam păpuşi hilare cu sexul lor trucat
Cu sângele lor nobil bolnav de leucemie
Ca încropind prin colţuri lumini de parastas
Păleau reverberaţii de stele şi redute
Iar laviţele scunde pe care noi am mas
Ne-au radiat în fibre femei contrafăcute
Şi au căzut de-a dura paharele în gol
Fetide ploi de aur ne ciuruiră sternul
Apoi amfitrioana în blană de sobol
Ne-a sărutat pe buze şi ne-a promis infernul
3.
S-a dus la dracu toată elocinţa
Iar sunetele pier ca-ntr-un abis
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta umblă prin paris
Ca doi apaşi cu creştetele ninse
Şi buzele strâmbate-n chip şi fel
Ei cântă ca armatele învinse
Un cântec melancolic de bordel
Ce spune depre viaţă că e tristă
Şi picură de fiere şi venin
Frumos ca o studentă maoistă
Şi negru ca pădurea din katyn
Să dea la dracu toată elocinţa
Pierind apoi de propriul său ecou
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta cântă în metrou
Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine
Un cîine răpciugos şi fumuriu
Şi ce adună astăzi pradă mâine
Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu
Traduceri
1.
baudelaire
Ochii Berthei
Voi umiliți toți ochii cu faima mult mai mare,
Ochi ai copilei mele, care filtrați din plin
Nu știu ce soi de bine, ca noaptea de blajin!
Vă revărsați spre mine deci bezna-ncântătoare!
Ochi ai copilei mele, arcane de-adorat,
Voi semănați întocmai cu grotele profunde
În care printre umbre letargice se-ascunde
Și licăre în taină-un tezaur ignorat.
Ochii copilei mele, a nopții vastitate,
Sunt îmbeznați ca tine, ca tine au lucori,
Iubirea și credința punând în ei vâlvori
Ce cheamă la plăcere, dar și la castitate.
2.
verlaine
din cantecul bun
XXVII
Nu e aşa? În ciudă la proşti şi cârtitori
Ce fericirea noastră vor pizmui-o tare,
Vom fi semeţi o vreme, pe urmă iertători.
Nu e aşa? Vom merge voioşi pe-a noastră cale
Pe care ne-o arată Speranţa, zâmbitor,
Ferindu-du-ne de lume, de toate ale sale.
Şi în iubirea noastră vom sta de multe ori
Ca într-un codru negru, iar inimile-n seară,
Cântând cu glasuri line, ne-or fi privighetori.
Cât despre oameni, paşnici sau puşi doar pe ocară,
Să-i mai băgăm în seamă? Desigur, dânşii pot
Ca să ne facă viaţa ba dulce, ba amară.
Uniţi de cea mai sfântă din legături, socot,
Şi-având pe noi această cuirasă-adamantină,
Nimic n-o să ne-nfrice şi-o să zâmbim la tot.
Nepăsători la ceea ce soarta ne destină
O să pășim uşure, de parcă am dansa,
Cu mâinile unite şi inima senină
A celor ce se-adoră întruna. Nu-i aşa?
3.
verlaine
Delicateţe
Domnişoarei Rachilde
Ne faci egali cu zeii şi pe potriva lor,
Şi-eroilor asemeni la port şi demnitate,
Iar din orgoliul nostru faci munţi strălucitori,
Nu biete coperişuri de griji incendiate,
Tu ca o stea blajină şi vie luci mereu
La orizontul nostru cel negru de tristeţe.
Prin tine noi îi facem pe plac lui Dumnezeu
Şi binelui tu floare îi eşti, Delicateţe.
Mai mândră ca mândria, mai pudică-n pudori
Decât pudoara însăşi, care-a roşi nu poate,
Ce poţi doar a învinge-n seninele-ţi ardori,
Războinică serenă, fecioară ce stii toate,
Al inimilor cântec, al minţilor parfum,
Virtute pe potrivă cu îngerii la nume,
O Doamnă, ce spre ceruri călăuzeşti pe drum
Efortu-ne de-a trece prin smârc şi urâciune.
Facebook
WhatsApp
TikTok
