Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Trăgeam, ţii minte, uşurel zăvorul
/Taman cam pe atunci murise Dej/
Şi, aprinzând voioşi televizorul,
Priveam la căpitanul Val-Vârtej
De sub peruca-i minciunea Baronul
Şi se ţinea de şotii fel de fel;
Îşi răsucea întruna barbişonul
Făcându-ne să râdem Paganel.
Hălăduind pe mările buiace
/Eram şi noi pe-atunci puţin baroni/
Îţi aminteşti? Bătrâna Carapace
Zbura mânată straşnic de musoni.
Şi lua semeţ oceanele în proră,
Iar noi silabiseam din Gordon Pym;
Pe timpu-acela ca o auroră
Abia ştiam să scriem , să citim
Şi se făceau părinţii foc şi pară
Când învăţatul n-avea mare spor;
Acum citim scrisori de-odinioară
Şi nici nu mai avem televizor.
Iar uneori ne-ncearcă gânduri stranii:
E sângerie luna de cleştar
Şi-au adormit de mult hipopotamii,
Coboară noaptea în Madagascar
Şi-atunci te iau, o Adda mea, de mână
Cu mâna mea uscată ca un vrej.
Îmbarcă-ne pe nava ta bătrână
Şi du-ne, căpitane Val-Vârtej!
Ah, Muntele Magnetic ne atrage,
Am dat de mult pământului ocol,
Pluteşte-ncet Bătrâna Carapace
Ca-n Gordon Pym spre nu ştiu care pol.
Cârmaciul pare mort de oboseală,
Nu-i nicăierea nici pământ, nici port,
Iar pe catarge flutură de-aseară
Un pavilion cernit cu cap de mort,
Şi urşii albi se schimbă-n urşii negri,
Iar velele putregăite zac,
Noi nu mai suntem tineri, nici alegri,
Plutim printre banchize cam de-un veac
Sunt degetele mele ca de sârmă,
Iar ale tale ca de cositor,
Acum în loc de Val-Vârtej la cârmă
Stă însuşi Olandezul Zburător
Ce-i hotărât să îşi scufunde nava,
Când, sub un cer cu stele de onyx,
Bătrâna Carapace ancora-va
În rada unui port de lângă Styx.
2.
Nu vrei romanul nostru să-l povestesc pe zile?
Trăit-am împreună, ca-n Theocrit, idile,
Iar eu purtam cu vervă-un cilindru demodat,
Furându-ţi cu privirea ciorapul ajurat,
Cum se purta la Curte acum câteva veacuri.
Îţi sărutam genunchii. Ne tot uitam la lacuri,
Iar tu erai subţire ca un mesteacăn jun.
Un brad bătrân ne fuse în ziua-aceea nun
Şi cetina lui neagră ne-a mângâiat pe frunte.
Răcoarea coborâse spre seară de pe munte
Iar raţele pe apă pluteau nespus de lin.
Noi ne spuneam în şoaptă poveşti de Fraţii Grimm
Şi degetele tale erau fierbinţi şi bune.
Mici veveriţe roşii fugeau după alune,
Pe malul apei sălcii se legănau molâu,
Era înaltă iarba, aproape pân’la brâu
Şi-n timp ce-ţi priveam şoldul mlădiu pe îndelete
Creşteau pe rând în mine ciulini şi margarete.
Vedere de Departe, azi ochii mei au cearcăn,
Obrazul meu e aspru, ca scoarţa de mesteacăn,
Şi, ros de timp, cutreier prin baruri şi spelunci.
N-auzi sunând toporu-n pădurile de-atunci?
Nu vezi că iarba-i neagră şi noaptea fără lună?
Fu doborât şi bradul pesemne de furtună,
Iar raţele-şi iau zborul c-un strigăt ascuţit.
Inelul tău pesemne de-atuncea a pleznit,
Şi e de mult pierdută şi piatra-i purpurie.
Şi, cum din noi se scurge şi chin şi bucurie,
Ne copleşeşte timpul, amarnic, fără preget,
Iar ţie-ţi sângerează inelul de pe deget.
Traduceri
1.
verlaine
Lucien Létinois
1.
Mi-e fiul mort. Eu legea ta, Doamne, o slăvesc.
Ci-aproape că parjură e lacrima ce-mi vine,
Tu-i bați pe-aceia care credința-și moleșesc
Și-și cheltuiesc iubirea pe-un om creat de tine
Tu bați fără cruțare. Vai, fiul meu e mort!
Tu mi l-ai dat, o Doamne, și mâna-ți și-a ta voie
Mi-l iau taman când pasu-mi ce-abia-abia îl port.
De călăuza-mi dragă avea așa nevoie.
Tu mi l-ai dat, pe urmă l-ai luat la tine iar,
Și-i drept așa,căci slava ți-am ofensat-o poate
Iubind mai mult comoara ce am primit-o-n dar
Decât pe Datătorul din cer a câte toate.
Tu mi l-ai dat. Ia-l iarăși, și tot neprihănit,
Urzit doar din iubire, virtute, bună-vrere,
Iertându-mi mie, Doamne, tu care ești cumplit,
Sărmana slăbiciune cu-a ta atotputere.
Și lasă-mă a plânge și-a tot blagoslovi
Pe-alesul ce se roagă să n-am a așteptare
Prea mult momentu-n care să pot a-l regăsi
Pe el, Isuse, -n tine, la ultima-mi suflare.
2.
verlaine
Lucien Létinois
2.
Ah, pătimit-am din belșug,
Gonit, vânat precum un lup,
Ce nu-și poate avea-n vecie
Nici hrană, nici vreun loc de mas,
Și peste tot e de pripas,
Avându-l toți în dușmănie.
Bani, pizme rele, uri din gros
Ca niște câini mă amiros
Și-n preajmă-mi vin să se ațină
De luni și ani ce s-au tot strâns.
Necazu-mi ține loc de prânz
Și spaima-mi ține loc de cină.
Dar iată că-n pădurea mea
Sosește-ogarca a mai rea
Sosește moartea și, cum vine,
Ca fiară nemiloasă ce-i
Mă ia de piept cu laba ei
Și mușcă inima din mine.
Însângerat, cu pasul lent,
M-abat atunci către torent
Ce urlă prin pădurea-aceea
Lăsați-mă măcar să mor,
Voi frați ai mei, voi lupilor,
Rănit de sora mea, Femeia.
3.
verlaine
Lucien Létinois
4.
O vara mea, Elisa, tu, sora mea mai mare,
Tu sora mea cea bună, se-ntoarce vremea-n care
Fu dat de lângă mine să pleci pentru vecii
Și să te duci în ceruri. E iar nefasta zi
Ce m-a lipsit, lăsându-mi doar rele de tot felul,
De-aripa-ți iubitoare pe mine, Princhindelul
Prostuț de-odinioară. Desigur că era
Și mama foarte bună, iar inima-mi râdea
Sau se topea știind-o asupra mea plecată
Dar tu-mi erai de suflet mai mult apropiată
Și te iubeam mai altfel, căci mama ne inspiră
Odată cu respectul și-un fel de teamă vagă.
Tu-mi ieși acum în față, ah, umbră mie dragă,
La fel ca-n timpul vieții, pășind așa ușor,
Trandafirie, blondă, cu chipul visător,
Cu ochii tăi albaștri, cei cu priviri senine,
Ce în copilărie mă învățau de bine,
În care-adolescentul privea cu gândul bun
Și-apoi punea reflexe de foc bărbatul jun.
Mi-ai fost o călăuză, pe urmă camaradă,
Amic în toate cele, amică niciodată.
Tu dormi. Și înainte m-ai binecuvântat.
Dar de atunci în mine ceva s-a-nnegurat.
4.
verlaine
Lucien Létinois
5.
Mi-e foame de iubire. De dragoste-s flămând.
Și, nu contează unde și nu contează când,
De-i vreun frumos, prin preajmă, vreun bine oarecare
E inima mea gata-ntr-acolo ca să zboare,
Să năvălească iute și-n brațele-i să ia
Ființa sau obiectul ce-i pe potriva sa.
Pe urmă, când mirajul s-a destrămat, revine,
Ingratului lăsându-i mereu ceva din sine,
Fâșii de carne, sânge. Apoi numaidecât
Nevrând încă să moară de dor și de urât
Spre Insula Himerei mi se îmbarcă iară
Și vine de acolo cu răni și lacrimi doară,
Pe care și le-nghite, s-a recules puțin,
Și iar la drum purcede! Puterile o țin
Cât are infinitul drept țintă dinainte,
Navigator ce cată să meargă înainte
Fără–a-i păsa de stânca ce-așteaptă în afund
Și-i dă dintr-o izbire corabia la fund,
Dar dânsul de pe stâncă în valuri se abate
Și-ncepe spre limanul din zare să înoate
Dând ocoliș întruna acelui promontor
Din zori și până-n seară, din seară până-n zori
Și nu-și sfârșește truda decât ca s-o înceapă.
Nimic! Nici pomi, nici ierburi, nici picure de apă,
Doar arșită, doar foame, doar ochii arși de foc.
Nici urmă omenească, nici inimă deloc.
Nu ca a lui, aceea e fără de aseamăn,
Ci inimă, oricare, o inimă de seamăn,
Fie și falsă, lașă, oricum, dar nu-i și nu-i!
El însă stă s-aștepte, mai are forța lui,
Ardoarea-i dă putere, iubirea-l face tare
Și speră să apară vreun catarg în zare.
Vreo navă să-l zărească și să îl ia la bord
Așa îl bate gândul. Însă-i aproape mort
Acest apostol straniu și veșnic fără pace.
Ca altora mai tare ce-i poate moartea face?
Ah, morții lui! Ah, morții! Mai mort e însă el
Și o bucată bună din sufletu-i rebel
Trăiește-ntr-a lor groapă, le dă cu drag târcoale,
Ca păsărea la care-i e drag de cuibu-i moale,
Și doarme ca pe-o pernă pe amintirea lor,
Îi vede-n vis. Ascultă cum îi vorbesc în cor,
E plin de ei și gata de-o altă făptuire.
Lăsați-mă în voie. Mi-e foame de iubire.
Facebook
WhatsApp
TikTok
