Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
din POEME DE DRAGOSTE
1.
Tristeţea-mi face gândurile laşe
Şi mă loveşte ca un pumn în plex;
Tu eşti o traficantă de miraje,
Femeia fără trup şi fără sex.
Urma-vor nişte zile austere.
Îmi spui că vei pleca şi-ţi pare rău
Şi-n loc să te alint cu-o mângâiere
Mă rogi să scriu ceva pe şoldul tău,
Voind să fiu doar mâna care scrie
Şi poate că aşa e cel mai drept;
Pe fratele meu geamăn de hârtie
E mult mai lesne să îl strângi la piept
Căci e frumos şi trist peste măsură.
S-ar potrivi cu tine de acum,
Când eşti de aer, nu mai ai nici gură,
În locul ei ai doar un cerc de fum
Ce îmi sărută gândurile laşe
Ca la un prânz sărac, pentru mişei;
Tu eşti o traficantă de miraje
Sau nici atât. Eşti numai umbra ei
2.
din POEME DE DRAGOSTE
După lumină vine scăpătatul.
Trecu o zi. A fost şi-o noapte nouă.
Ce blândă-i noaptea! Ce adânc e patul.
Iar trupul Addei parcă e de rouă
Iar gura sa a prins parcă polei.
Suntem aproape. Pleoapă lângă pleoapă.
Îi mângâi tâmpla. Şoldurile ei
Par două plante lâncede de apă.
Iar pântecele ei e ca un iaz.
/În jurul nostru totul bate-n galben./
Simt degetele Addei pe grumaz
Ca pe o pânză moale de păianjen
Pe care aş putea să o destram
Cu-o vorbă numai. Adda mă adoarme
Şoptindu-mi: ,,Este bine când te am,
Când eşti de carne şi când sunt de carne.
Te simt în carnea mea ca pe-un parfum.
Acum eşti obosit şi eşti fierbinte.
Mi-e dor de tine când erai de fum,
Mi-e dor de mine, când eram cuvinte
Şi-n noi tristeţea înflorea mereu
Precum o plantă neagră şi ciudată,
Hai să închidem ochii, dragul meu.
Nu vom mai fi de aer niciodată.’’
3.
din POEME DE DRAGOSTE
Aştept momentul ăsta de-atât amar de vremi.
Pricep că nu îţi place să vin la Otopeni
Şi plin de nerăbdare, privind mereu la ceas,
O să te-aştept în faţă la Athenée Palace
Cu mâinile la spate, ca un elev cuminte.
Tu o să-mi ieşi cu gesturi molatice-nainte
Şi-o să-ţi sărut obrajii precum un licean.
Apoi te voi conduce acasă la Aman
Vorbindu-ţi pe tot drumul încet despre pictură.
S-ar cuveni să mergem acolo în trăsură,
Tu-n crinolină albă, păşind uşor buimac,
Iar eu să mătur strada cu coada de la frac,
Precum un june dichter de-acum un veac jumate,
Văzând că are casa obloanele lăsate,
Vom întreba portarul, zâmbindu-i cam timizi:
,,Domnul Aman e-acasă?’’
,,Ba nu, e la Paris.
E dus de-acum o lună şi nu ştim cât lipseşte.
Acasă-i numai doamna, dar astăzi nu primeşte.’’
Apoi, când va fi seară, strângându-ţi mâna, tandra,
Păşind uşor, pe vârfuri, vom merge la Bulandra,
Dar cât va ţine piesa, eu o să stau pe bolduri.
Din când în când, cu frică, îţi voi atinge şoldul
Şi o să-mi pară bine că-i moale şi fierbinte,
Că-i Adda cea de carne, nu Adda de cuvinte,
Iar când vom fi în stradă, confuz şi tulburat,
O să te-ntreb în şoaptă ce piesă s-a jucat
Şi-o să-ţi privesc cu jale eşarfa albăstrie.
Cum să te chem la mine? Acolo-i sărăcie.
Traduceri
1.
verlaine –
din cântecul bun
XXVII
Nu e aşa? În ciudă la proşti şi cârtitori
Ce fericirea noastră vor pizmui-o tare,
Vom fi semeţi o vreme, pe urmă iertători.
Nu e aşa? Vom merge voioşi pe-a noastră cale
Pe care ne-o arată Speranţa, zâmbitor,
Ferindu-du-ne de lume, de toate ale sale.
Şi în iubirea noastră vom sta de multe ori
Ca într-un codru negru, iar inimile-n seară,
Cântând cu glasuri line, ne-or fi privighetori.
Cât despre oameni, paşnici sau puşi doar pe ocară,
Să-i mai băgăm în seamă? Desigur, dânşii pot
Ca să ne facă viaţa ba dulce, ba amară.
Uniţi de cea mai sfântă din legături, socot,
Şi-având pe noi această cuirasă-adamantină,
Nimic n-o să ne-nfrice şi-o să zâmbim la tot.
Nepăsători la ceea ce soarta ne destină
O să pășim uşure, de parcă am dansa,
Cu mâinile unite şi inima senină
A celor ce se-adoră întruna. Nu-i aşa?
2.
baudelaire
Făgăduiala
O frumusețe pală, sprâncenele-ți iubesc
Din care parcă izvorăsc tenebre;
Și ochi-ți, deși negri, în inimă-mi stârnesc
Simțiri delor funebre,
Da, ochii tăi, cerniții, ce-s pe potrivă cu
Întregu-ți păr elastic
Mă-mbie pe șoptite; Dacă ți-e voia, tu,
Amant a tot ce-i plastic,
Să dai imbold speranței ce-n tine am stărnit
Și gusturilor tale
Ne poți cerca mândria acum amănunțit
De la buric la șale
Și vei în găsi în vârful acestot săni grei, duri
Două medalii rare,
Apoi, în jos de pântec, un pântec de velur.
Ca bonzii la culoare..
O lână groasă, care e soră-ntr-adevăr
Cu pletele rebele.
Și are, în desimea-i. .cu tine-ngemănări,
O, Noapte fără stele!
3.
verlaine
ariete uitate
IV
Ar trebui – vedeţi voi – să fim clemenţi la fire
Să n-aibă fericirea vreodată tulburare.
Iar dacă zile proaste or fi să se înşire
Măcar vom fi – aşa e? – ca două bocitoare.
Şi-ar trebui ca – inimi-surori, aşa cum suntem,
Să fim cuprinşi deodată de-un dor copilăresc
De a fugi de oameni, de-a merge nu ştiu unde,
Uitaţi de toţi aceia ce-acum ne surghiunesc,
Să fim precum copiii, ca tinerele fete,
Seduse de nimica, mirându-se de toate,
Ce merg ca să pălească prin castele boschete
Şi nici nu par să ştie că-au fost deja iertate.
Facebook
WhatsApp
TikTok
